Circulatie in conditii de iarna pe drumurile din Maramures. Desi a nins slab in judet, azi-noapte, stratul de omat depus, de maximum cinci centimetri in zonele de munte, a pus drumarii pe jar, mai ales ca autoritatile locale au primit avertizari de la premierul in exercitiu, Emil Boc, ca vor raspunde cu functiile daca vor fi luate iar prin surprindere de zapada.
Potrivit lui Dan Buca, purtatorul de cuvant al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, cantitatea maxima de apa cazuta a fost de 1.1 l/mp, la Iezer, iar pe drumurile nationale si judetene se circula in conditii de iarna.
”Nu sunt drumuri blocate la aceasta ora. Angajatii Sectiei de Drumuri Nationale Baia Mare au actionat cu 19 utilaje si au imprastiat 104 tone de material antiderapant. In pasul Gutai actioneaza acum trei utilaje”, a aratat el.
In ceea ce priveste situatia drumurilor judetene, inginerul Tiberiu Tulici de la SC Drumuri Poduri SA a declarat, in direct la radio eMaramures, ca s-a intervenit pe sosele inca de aseara, cand a inceput sa ninga.
”Zapada a inceput sa cada de aseara, intai in partea de vest a judetului, in zonele Oarta si Somcuta, iar apoi in zonele Sighet si Cavnic. Stratul de zapada masoara 1 – 5 centimetri. Noi am intervenit inca de aseara, cu 22 de uitilaje. S-au imprastiat 150 de tone de material antiderapant. In acest moment nu sunt drumuri blocate iar carosabilul este negru, umed”, a spus Tulici.
Contrar declaratiilor inginerului, ascultatorii radio eMaramures aflati in trafic pe DJ 184 Baia Sprie – Cavnic au semnalat faptul ca pe carosabil erau 2-3 centimetri de zapada, iar masinile de deszapezire nu au putut fi zarite.
ACTUALIZARE: Pana la ora 13,30, nu s-au inregistrat probleme din cauza caderilor de zapada pe drumurile nationale si judetene din Maramures. Potrivit responsabililor, in majoritatea zonelor carosabilul este negru.
“Nu sunt niciun fel de probleme la aceasta ora, drumurile sunt curatate, s-a intervenit prompt”, a precizat Mircea Pop, director Sectia Drumuri Nationale Maramures.
Acalmia predomina si pe soselele judetene. “Asteptam sa vina un cod galben adevarat, intrucat acum nici macar nu mai ninge. Acum nu sunt niciun fel de probleme”, a precizat Tiberiu Tulics, inginerul-sef al Drumuri Poduri Maramures.
Sursa: Catalin Tineghe