Facultatea de Ştiinţe Baia Mare din cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca (UTCN) a arborat, vineri, steagul negru de doliu în memoria celor patru studente care au murit, joi, în accidentul de tren de la Jibou, urmând să fie ţinute momente de reculegere.
Prorectorul Centrului Universitar Nord Baia Mare al UTCN, Petrică Pop Sitar, a declarat, vineri, că una dintre cele patru tinere decedate în accidentul de la Jibou era şefă de promoţie şi participase, joi, alături de colegele sale la festivitatea de absolvire a UTCN de la Cluj-Napoca.
”Am arborat steagul negru, suntem încă răvăşiţi de acest tragic eveniment. Vor fi ţinute, vineri momente de reculegere la toate cursurile Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare al UTCN, de unde provin studentele decedate. Săptămâna viitoare va avea loc cursul festiv al absolvenţilor Facultăţii de Ştiinţe, şi acolo va fi ţinut un moment de reculegere. Cele patru tinere decedate au fost studente al Facultăţii de Ştiinţe, iar una dintre acestea, Sara Pop, era şefă de promoţie, şi primise o distincţie specială. Toate cele cinci studente implicate în accident, una fiind rănită, participaseră, joi, la festivitatea de absolvire organizată de UTCN la Cluj-Napoca”, a spus Pop Sitar.
Secretarul general al Ligii Studenţilor ”Pintea Viteazu” Baia Mare, Ioana Grad, a declarant, la rândul său, că studenţii Facultăţii de Ştiinţe vor aprinde, vineri, lumânări în curtea facultăţii în memoria colegelor decedate.
”Studenţii Facultăţii de Ştiinţe, care urmau să aibă banchetul de absolvire, au decis să doneze toţi banii strânşi familiilor celor patru colege decedate, astfel că bachetul nu se va mai ţine. Cele patru studente erau implicate şi conştiincioase”, a spus Ioana.
ACTUALIZARE:
Studenții Facultății de Științe alături de alți tineri din Baia Mare au pregătit deja un loc în care pot se pot aprinde lumânări în memoria colegelor decedate.
Studenții ne declară că la fiecare curs, tragedia se resimte și nu își pot reveni din șocul provocat de decesul colegelor.