Vezi VIDEO
Clipe de cosmar s-au consumat in cursul noptii de azi, 12 iulie, pe o straduta din localitatea Finteusu Mare. Dupa o seara banala in care, ca si in alte randuri, mai multi tineri s-au adunat in fata unui pahar de alcool la o poveste prelungita, aproape s-a ajuns la omor. Un tanar maramuresean in varsta de 25 de ani – Valerian Man – a fost la un pas de moarte dupa ce a fost injunghiat de mai multe ori in abdomen de catre un rival in dragoste. Cazul le-a fost reclamat politistilor din Somcuta Mare in jurul orei 2.30, dupa ce la 112 s-a primit un apel telefonic prin care s-a solicitat ajutor medical de urgenta pentru un tanar care avea pierderi masive de sange.
Cumplite au fost momentele de dupa sangerosul atac. Tanarul injunghiat a cazut strafulgerat in praful de pe drum. Prietenii au sarit sa ii opreasca sangerarea abundenta, pentru ca agresorul – Romulus Rus, nu a avut pic de mila, infigand lama cutitului de cel putin cinci ori in trupul sau, iar apoi au asteptat autospeciala sanitara chemata imediat dupa violentul atac. Cand au vazut ca amicul lor e gata sa isi dea ultima suflare, au decis sa il puna intr-o masina si sa mearga in intampinerea medicilor. Decizia s-a dovedit inspirata, pentru ca altfel tanarul nu mai avea nicio sansa de supravietuire.
O fata din Finteusu Mare pare sa fi fost motivul pentru care s-a ajuns la agresiune. Valerian Man a condus-o pe adolescenta acasa, iar in drum a fost oprit de rivalul sau, care l-a atacat. Totul s-a intamplat sub privirile mai multor martori. „Nu stiu ce o tot facut. Toata noaptea a umblat cu ceva baieti de aici si a fost apoi la ceva fata, el a mers la capatul din jos al satului cu fata si ala ce l-o injungheat a sarit la el. Si fata o zis ca o fost cu cutitu’ la gat la ea si o vazut Valerian. Atunci, o mers in jos si l-o intrebat: «Ba ce faci?». Apoi ala o sarit la el”, a declarat Ana Szopko, sora tanarului injunghiat.
Valerian Man a fost transportat la spital in stare foarte grava, medicii fiind socati cand i-au vazut plagile adanci. A fost dus imediat in sala de operatie, unde a fost supus unei interventii chirurgicale care a durat sase ore. Medicii au declarat ca tanarul a avut noroc. Chiar si asa, acesta a suferit leziuni la un plaman, iar aparatul digestiv i-a fost facut praf in urma repetatelor lovituri de cutit. In urma operatiei, victima a fost internata in sectia Terapie Intensiva a Spitalului Judetean Baia Mare, in continuare starea de sanatate fiind grava.
„Tanarul a venit in jurul orei 3.00, cu o stare generala grava, in stare de soc, cu hemoragie abundenta, ca urmare a unor plagi intepate la nivelul abdomenului si toracelui. S-a intrat pe loc in sala de operatie. A fost o operatie foarte complicata si de lunga durata. A durat in jur de sase ore. Leziuni importante ale tubului digestiv, ale diafragmului, ale plamanului…. A fost dificil de oprit sangerarea. Acum nu mai prezinta semne de sangerare. Este pe aparat. Starea este stabila, dar in continuare destul de serioasa. A avut in jur de cinci plagi injunghiate, poate chiar sapte”, a declarat purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean de Urgenta “Dr. Constantin Opris”, directorul medical Radu Dragos.
Concluziile medico-legale au aratat ca viata tanarului a fost pusa in pericol, el necesitand pentru vindecare 35-40 de zile de ingrijiri medicale, daca nu survin complicatii. Medicii sunt destul de sceptici in privinta sanselor de supravietuire, dar spera ca, data fiind varsta victimei, nu se va ajunge la deces.
In urma cercetarilor, oamenii legii au stabilit ca agresorul este un tanar de 25 de ani, din localitatea Miresu Mare, apartinatoare de Somcuta Mare. Din audieri s-a stabilit ca acesta i-a aplicat unui amic mai multe lovituri de cutit in zona abdominala in urma unei dispute de la o fata.
„In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii la tentativa de omor calificat fata de persoana care a aplicat aproximativ patru-cinci lovituri de cutit in zona abdominala la partea vatamata, Man Valerian. Din probele care s-au administrat pana in prezent a rezultat ca totusi a existat un conflict, dar spontan, in timpul noptii, intr-o zona mai retrasa de acolo din localitate. Partile nu se cunosteau inainte. Inculpatul a consumat alcool in cursul zilei de 11 iulie, de la ora 10.00, aproape pe toata durata”, a precizat purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures, Ioan Petran.
In cauza, cercetarile se desfasoara de catre procurorul criminalist de la Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures, sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa la infractiunea de omor calificat.
In acest moment, agresorul este retinut iar in cursul zilei de maine, 13 iulie, va fi predat Tribunalului Maramures cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile. In functie de evolutia starii de sanatate a tanarului, atacatorul risca pentru fapta sa intre 7 ani si jumatate si 12 ani si jumatate, repsectiv intre 15 si 25 ani daca victima nu supravietuieste.
Sursa: Anca Popescu