Vezi VIDEO
O tragedie s-a petrecut azi, 30 martie, in jurul orei 14.30, in comuna maramureseana Remetea Chioarului, unde pompierii de la ISU au fost chemati in ajutorul a trei oameni cazuti intr-o fantana. O echipa de interventie a pornit imediat spre locul incidentului, precum si un echipaj al ambulantei, dar, din nefericire, nici medicii si nici pompierii nu au mai putut sa faca nimic pentru salvarea victimelor. Doi dintre barbati au fost scosi morti din fantana, iar a treia victima a fost adusa la suprafata cat inca mai avea puls, insa a facut stop cardiac si nu a mai putut fi resuscitata.
Tragedia s-a petrecut in curtea unei familii din Remetea Chioarului de pe strada Principala. Aceasta a decis sa isi curete fantana, iar inauntru acesteia a bagat o motopompa pentru evacuarea apei. Unul dintre barbati a intrat in fantana, dar, se pare ca din cauza gazelor acumulate in interior, si-a pierdut cunostinta. Un al doilea barbat, vecin cu primul, a sarit in ajutor si a intrat dupa el in fantana. Nici el nu a rezistat, astfel incat un al treilea vecin a sarit sa ii salveze pe primii doi, dar gazele l-au ametit si pe el.
Vasile Moldovan (43 ani) a intrat primul in fantana din curtea imobilului cu numarul 87 din Remetea Chioarului. El era cel care se tocmise cu proprietarul pentru a-i curata fantana. Dorel Fonai (46 ani) a vazut ca vecinul lui nu mai raspunde si a coborat sa vada ce s-a intamplat. Aproape instantaneu i s-a facut si lui rau si a cazut in apa. Cea de-a treia victima, Ioan Codreanu (73 ani), a coborat si el in fantana in incercarea de a-i salva pe cei doi, dar nu a rezistat nici el gazelor din interior.
Oamenii stransi in jurul fantanii nu au putut decat sa asiste neputinciosi la incident si sa sune dupa ajutor. Pana la sosirea echipajului de la ambulanta, unul dintre barbatii cazuti in fantana a fost scos la suprafata de catre un consatean dotat cu o masca de gaze militara, iar medicul a inceput sa il resusciteze. Din pacate, victima nu a raspuns procedurilor si dupa cateva minute i s-a constatat decesul.
Unul dintre vecini, martor la intrarea victimelor in fantana a gasit prin casa o masca pe care a cumparat-o in urma cu vreo 20 de ani. „Aveam acasa o masca, pe vremea lui Ceausescu ne-au obligat sa o cumparam. A luat-o un vecin mai tanar si a coborat in fantana. A reusit sa il scoata pe primul. Era in viata cand a sosit ambulanta, dar medicii nu l-au putut salva. Apoi, vecinul nu a mai vrut sa intre in fantana, pentru ca erau gazele prea puternice”, a povestit Alexandru Pop.
Ceilalti doi tovarasi nu au mai fost gasiti in viata de pompieri, care au avut parte de o interventie extrem de dificila, dupa cum a spus si purtatorul de cuvant al ISU Maramures, Cornel Babut. El a aratat ca, din cauza fantanii stramte si a gazelor acumulate, pompierii au actionat foarte greu, iar barbatii nu au putut fi scosi vii la suprafata.
„La sosirea noastra, una dintre victime era scoasa din apa, se afla in stop cardio-respirator iresuscitabil. Ne-am deplasat de urgenta la a doua victima, care era in masina colegilor, unde am resuscitat-o circa 45 de minute. Persoana era tot in stop cardio-respirator, cu sistola refractara, deci nu s-a putut face nimic. Cel de-al treilea a fost scos decedat din fantana”, a declarat dr. Viorica Andreescu de la Serviciul Judetean de Ambulanta Baia Mare.
Cele trei femei ramase vaduve au fost cu greu consolate de rude. Una dintre ele a fost ajutata de catre medicii de la Ambulanta, care i-au administrat calmante. „Asa ceva nu s-a mai intamplat in zona noastra. Trei sa moara deodata. Dumnezeule mare!”, s-a plans Florica Ghit, o batranica de 87 de ani.
Cele trei cadavre au fost transportate la morga Spitalului Judetean Baia Mare pentru efectuarea necropsiei in vederea stabilirii cauzei exacte a mortii.
Sursa: Vasile Dale