Un Airbus A320 al companiei Germanwings, filiala low cost a Lufthansa, care asigura legatura intre Barcelona (Spania) si Düsseldorf (Germania), s-a prabusit marti in Alpii francezi, cu 148 de persoane la bord – 142 de pasageri si sase membri ai echipajului, informeaza AFP.
Compania Airbus „evalueaza” prabusirea avionului sau de tip A320 in Alpii francezi
Fabricantul aeronautic Airbus, constructorul avionului de tip A320 al companiei Germanwings care s-a prabusit marti in Franta, cu 148 de persoane la bord, a anuntat ca ‘evalueaza situatia’, informeaza EFE.
‘Suntem atenti si evaluam situatia’, a declarat pentru EFE un purtator de cuvant al companiei Airbus, care a adaugat ca grupul spera sa dispuna de mai multe informatii in cursul zilei.
Totodata, operatorul de aeroporturi din Spania, AENA, a anuntat ca avionul companiei Germanwings a decolat de pe aeroportul din Barcelona la orele 08:55 GMT.
Potrivit EFE, avionul a disparut de pe radare la 09:47 GMT si s-a prabusit intre orasul Digne si localitatea Barcelonette, in Alpii francezi.
Reuters informeaza ca avionul implicat in accident era in exploatare de 24 de ani si facea parte din flota Lutfhansa din 1991, potrivit bazei de date online airfleets.net.
Fragmente ale aparatului de zbor au fost gasite nu departe de Barcelonnette (sud-est), a anuntat Ministerul francez de Interne.
„Am cerut activarea unei celule interministeriale de criza”, a afirmat premierul francez Manuel Valls, confirmand accidentul. Ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve s-a deplasat de urgenta la locul accidentului.
Francois Hollande: Nu exista supravietuitori
Presedintele Frantei, Francois Hollande, a declarat marti ca este putin probabil sa existe supravietuitori in prabusirea unui Airbus A320 al companiei Germanwings in sudul Frantei, informeaza AFP si DPA.
„Conditiile accidentului ne fac sa credem ca nu exista supravietuitori”, a spus Hollande, citat de EFE.
Potrivit Reuters, nici Germanwings, nici Lufthansa nu au fost disponibile momentan pentru declaratii. Informatia nu a fost comentata nici de compania Airbus.
Stire in curs de actualizare
Foto: Arhiva
Sursa: Agerpres