Presedintele Consiliului Judetean, Mircea Man, care a detinut cativa ani functia de director al Distrigaz Maramures, a declarat, in direct la Televiziunea eMaramures, ca responsabili pentru deflagratiile ce au avut loc la Sighetu Marmatiei sunt cei de la firma Berg Sistem Gaz. In opinia sefului administratiei maramuresene, operatorul de gaz a executat lucrari de proasta calitate la retea, favorizand producerea tragediei. Conform presedintelui CJ, aproape toate normele de executie si montaj a unei conducte de gaz nu au fost respectate.
“In locurile in care am facut sapaturi, nu exista pat de nisip, nu existau camine de protectie. Conducta nu era la adancimea prevazuta de normative. Au pus bitum pe ea si gata. Apoi au trecut cu masini de tonaj peste conducte pentru ca in zona s-a construit foarte mult in ultima perioada”, a spus Mircea Man intr-o interventie telefonica in direct la emisiunea ”Dezbaterea zilei cu Romeo Dobocan”.
El a mai precizat ca ”fisura tevii era de dimensiunea unei coli A4, pe lungime”, aceasta producandu-se prin forfecrae. ”Va dati seama cat gaz s-a acumulat acolo!”, a exclamat acesta, precizand ca se impune verificarea celor aproape 50 de kilometri de retea pe care Berg Sistem Gaz ii are in Sighetu Marmatiei. ”Au montat atatea conducte care acum trebuie verificate. Nu mai ai nicio siguranta ca acolo s-au facut lucrari de calitate”, a mai adaugat seful CJ.
Legat de interventiile de dupa cele doua explozii si mai ales de intarzierea cu care s-a descoperit scurgerea de gaz, acesta a aratat ca ”dupa ce s-au oprit cele trei vane, am constatat ca in continuare sunt scurgeri, astfel incat s-a masurat din nou acumularea de gaz si ne-a iesit pozitiv”. Man a spus ca in urma acestor manevre s-a depistat ca ”una dintre vane nu inchidea, ca practic era defecta”.
Responsabilitatea angajatilor de la Berg Sistem Gaz a fost sugerata si de oficialii E.ON Gaz Distributie, care raspunzand unei intrebari adresate de eMaramures, au precizat, printr-un comunicat de presa, ca ”independent de anotimp, distribuitorul de gaz are obligatia legala de a monitoriza functionarea retelei de distributie a gazelor naturale si, in conformitate cu normele din domeniu, de a interveni si efectua lucrari ori de cate ori este necesar pentru a asigura alimentarea consumatorilor in conditii de siguranta si la parametri optimi”.
Cat priveste lipsa mirosului de gaz inainte de producerea exploziei, oficialii E.ON nu au oferit un raspuns clar la ”Cine trebuie sa solicite odorizarea gazului inainte de a fi livrat consumatorilor?”. Acestia au mentionat doar ca ”odorizarea gazelor naturale reprezinta o componenta a conceptului de siguranta aplicat in sectorul gazelor naturale si este realizata in statiile speciale ale operatorului sistemului national de transport al gazelor naturale”. Prin urmare, s-ar intelege ca odorizarea trebuie facuta de catre Transgaz.
Specialistii au explicat ca odorizarea ”presupune introducerea unei cantitati de etilmercaptan in gazele naturale in scopul sesizarii de catre populatie, prin miros, a eventualelor scapari de gaze din retelele stradale sau din instalatiile de utilizare a gazelor naturale”.
Clientii din local, dar nici echipa de cercetare care a intrat in imobil dupa prima explozie nu au sesizat scurgeri de gaz, cel putin dupa cum reise din declaratiile celor intervievati.
Sursa: Ioana Osan