Liderul grupului parlamentar al minoritatilor nationale, Varujan Pambuccian, considera ca grupul pe care il reprezinta a fost „inlaturat brutal” din Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD).
„Asistam la o incercare a grupurilor mari de a prelua locuri in autoritati, pe care le au grupurile mici, conform ponderii in Parlament. Putem sa spunem ca a fost o eroare, o confuzie, s-a crezut ca grupul nostru este reprezentat in CNCD. Nu s-a stiut ca expira mandatul reprezentantului nostru. Concluzia la care s-a ajuns a fost una fara negocieri, de inlaturare brutala a prezentei grupului nostru parlamentar in singura autoritate in care suntem prezenti, in singura autoritate in care avem de ce, foarte tare, sa fim prezenti. In urma discutiilor pe care le-am avut intotdeauna la grup, hotararea era sa fim prezenti printr-un reprezentant al romilor, pentru ca banuiesc ca etnia lor nu este cea mai privilegiata cu putinta si mai nesupusa discriminarii”, a afirmat Pambuccian, miercuri, in sedinta comuna a Parlamentului.
El sustine ca „trebuie gasita o solutie”.
„Trebuie sa gasim o solutie daca nu vrem sa deschidem prin acest precedent un drum catre un lucru care e de inteles, dar nu este normal, catre un abuz permanent al grupurilor mari pana cand o sa ne trezim cu un singur grup mare in Parlament, ceea ce cred ca nu ne dorim niciunul dintre noi, mai ales ca nu se stie care e ala”, a adaugat Pambuccian.
Votul pentru validarea a sase membri in Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii a inceput, miercuri, in plenul comun al Camerei Deputatilor si Senatului.
Sursa: Agerpres