O acuza extrem de grava a fost adusa azi, 29 august, lui Gheorghe Marian, consilier personal al presedintelui Consiliului Judetean Maramures. Acesta a fost acuzat de catre vicepresedintele CJ Maramures, Calin Matei, ca ar fi comis mai multe infractiuni penale, printre ele fiind enumerate uzurparea de calitati oficiale, fals si uz de fals. Calin Matei a solicitat sefului administratiei maramuresene, Mircea Man, sa dispuna masuri impotriva consilierului sau personal si sa aduca la cunostinta alesilor sanctiunea aplicata.
Vicepresedintele CJ Maramures, Calin Matei, a declarat in fata consilierilor prezenti la sedinta, ca doreste sa semnaleze ”un caz absolut grav”. Concret, acesta a precizat ca Gheorghe Marian a semnat in locul presedintelui CJ Maramures un document de urbanism, incalcand in acest fel legea.
”M-a surprins sa constat ca un consilier al presedintelui, cata vreme acesta a fost plecat, a avut «drept de semnatura», lucru pe care noi, vicepresedintii, nu am stiut ca il avem pentru ca din lipsa de profesionalism a cabinetului nu ni s-a comunicat nimic in aceasta privinta. In schimb, domnul consilier Gheorghe Marian a semnat in locului presedintelui Man un certificat de urbanism. In aceste conditii actul nu produce urmariri administrative, insa grav este ca s-a incalcat legea”, a declarat Calin Matei.
Vicepresedintele CJ Maramures a cerut sanctionarea lui Marian. ”Doresc sa il mandatam pe domnul Man sa ia masuri, pentru ca este un incident grav”, a spus acesta.
Seful administratiei judetene a recunoscut ca semnatura de pe certificatul de urbanism eliberat pentru un studiu de fezabilitate a unei baze sportive de la Dumbravita nu ii apartine. ”Este o situatie regretabila. Am sa verific si cine a incalcat legea trebuie sa plateasca.Chiar daca a fost vorba de o buna intentie, cine a gresit va plati”, anuntat Mircea Man, care a completat spunand ca le va aduce la cunostinta consilierilor masura dispusa impotriva celor responsabili.
Sursa: Meda Muntean
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult