Vezi VIDEO
Transportul in comun nu pare sa fie pe placul locuitorilor din Baia Mare, pentru ca doar 70% dintre cei care au beneficiat de calatorii gratuite pe parcursul unei saptamani intregi au profitat de oferta autoritatilor locale. Proiectul “Ad Personam”, prin care s-a acordat gratuitatea, nu a avut succesul asteptat in municipiu, pentru ca reprezentantii administratiei nu au reusit sa ii determine pe baimareni sa renunte la masini si sa calatoreasca cu autobuzul.
Proiectul, care a fost lansat anul trecut in sapte orase europene, s-a incheiat azi, 29 octombrie, prin prezentarea unui bilant local. Potrivit acestuia, din cei 1.000 de baimareni carora li s-a oferit posibilitatea sa circule o saptamana gratis cu mijloacele de transport in comun din municipiu, numai 700 au profitat. Dintre acestia, doar 463 de cetateni au incheiat abonamente de calatorie pe lunile octombrie si noiembrie 2010 cu reducerea de 40% acordata tot in baza proiectului.
“Majoritatea au spus ca folosesc acest transpot public pentru ca economisesc bani si timp. Altii au spus ca nu sunt incantati pentru ca nu au legaturi foarte bune, corespunzatoare nevoilor lor de deplasare. Altii au spus ca exista o distanta destul de mica fata de locul de munca si atunci nu necesita utilizarea unui transport”, a precizat Mariana Popescu, expert de proiect din Primaria Baia Mare.
Reprezentantii administratiei publice locale au aratat ca, in baza studiilor facute pe durata desfasurarii proiectului, s-a constatat ca femeile circula mai frecvent cu autobuzul decat barbatii. “Calatorii au un nivel de pregatire mediu, au functie de executie, citesc ziare locale si nationale si utilizeaza internetul”, a precizat Mariana Popescu, care a adaugat ca exista, totusi, in castig, pentru ca in urma proiectului s-au atras 105 clienti noi catre societatea de transport Urbis Baia Mare, putini insa tinand cont de populatia orasului.
Ad Personam va continua si anul viitor in municipiu, iar in afara de Urbis alte trei firme de profil din Romania vor participa la el. Baia Mare a primit peste 40.000 de euro din partea finantatorilor externi si a contribuit de la buget cu aproape 15.000 de euro pentru derularea proiectului.
Initativa acestui proiect a apartinut orasului Modena din Italia, care l-a lansat in octombrie anul trecut si s-a bazat pe abordarea unui marketing de promovare a transportului public si de reducere a aglomeratiei din traficul auto.
Sursa: Calin Dragomir