Atitudinea Olandei fata de aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen nu s-a modificat inca, a declarat ministrul bulgar de Externe Nikolai Mladenov la Bruxelles, relateaza site-ul Novinite.com.
Intrebat daca extinderea zonei Schengen va fi discutata la reuniunea ministrilor Justitiei si Afacerilor Interne din cadrul UE care va avea loc in decembrie, Mladenov a declarat ca atitudinea Olandei pe acest subiect „nu a evoluat inca”.
Olanda ramane ultimul stat membru Schengen care se opune strict aderarii Bulgariei, dupa ce Finlanda si-a revizuit atitudinea la jumatatea lui noiembrie. Finlanda sustine ca va accepta o aderare in etape a celor doua tari daca raportul CE de la inceputul lui 2012 va fi unul pozitiv.
Ministrul olandez al Imigratiei si Azilului, Gerd Leers, a declarat in urma cu o saptamana la Bruxelles ca exista riscul ca in Bulgaria sa se repete scenariul Greciei, care nu reuseste sa respinga imigrantii clandestini ce incearca sa intre in UE din Turcia. „Trebuie sa ne asiguram ca ce se intampla in Grecia nu se va intampla in Bulgaria”, a explicat acesta.
Romania si Bulgaria ar fi trebuit sa adere la spatiul Schengen in primavara lui 2011, dar aderarea lor a fost respinsa de Franta si Germania, din cauza coruptiei si crimei organizate. In septembrie, Finlanda si Olanda s-au opus stabilirii unei date pentru aderarea celor doua tari.
Sursa: Mediafax