Cântăreţul Adrian Despot consideră că un „consum excesiv de politică ne transformă în animale“ şi îi îndeamnă pe români să nu se bucure de tragedia altuia, făcând referire la condamnarea lui Liviu Dragnea: „Puneţi fiara la somn şi gândiţi-vă cum să fiţi mai buni unii cu ceilalţi, nu la ce săpun au la Rahova“.
Fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost condamnat pe 27 mai la 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul „Angajări fictive la Protecţia Copilului Teleorman“.
Sentinţa a fost primită cu entuziasm de o parte a societăţii şi chiar a fost sărbătorită de câteva sute de oameni în Piaţa Victoriei.
Cu riscul de a fi împotriva curentului, după cum însuşi a mărturisit într-o manieră… plastică, solistul trupei Viţa de Vie, Adi Despot, a comentat o parte din reacţiile apărute după condamnarea lui Dragnea, precizând că „omul şi-a primit pedeapsa, now step away from the body (expresie tradusă prin „acum îndepărtaţi-vă de cadavru“ – n.red.)“.
De asemenea, cântăreţul spune că politica îi face pe oameni să devină animale, să se urască şi să-şi dorească răzbunare şi chiar moarte. Despot a subliniat însă că în niciun caz nu sugerează ca românii să nu fie cu ochii pe liderii politici şi să nu-i taxeze când greşesc şi spune că mesajul său ar putea fi interpretat mai degrabă ca un apel la decenţă, potrivit Adevărul.
„Ştiţi cum e când nu mai poţi să te ţii şi trebuie s-o faci? Ei bine, în situaţia asta sunt eu acum. Şi am s-o fac, chiar dacă împotriva vântului. Dragilor, consumul excesiv de politică ne transformă în animale. Ajungem să ne urâm între noi, să vrem sânge, răzbunare şi chiar moarte. Evoluţia noastră stă în trecerea de la regnul animal la cel spiritual. Nu hrăniţi fiara din voi, n-o activaţi. Nu vă bucuraţi de tragedia altuia. Puneţi fiara la somn şi gândiţi-vă cum să fiţi mai buni unii cu ceilalţi, nu la ce săpun au la Rahova. Omul şi-a primit pedeapsa, now step away from the body. Hai sus, la lumină! Am terminat, trag fermoarul“, a scris Adi Despot pe Facebook, mesajul fiind însoţit de piesa „Somn uşor“. După ce instanţa a anunţat sentinţa lui Dragnea, Adi Despot a scris simplu: „.exe“.