Municipiul Baia Mare incepe anul 2012 cu o mare pierdere in plan universitar. Singura institutie de invatamant superior de stat a fost predata, cu acte in regula, clujenilor. Contractul care atesta trecerea Universitatii de Nord sub umbrela Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca a fost semnat pe final de 2011 iar acum se asteapta doar parafa, formala, din partea ministrului Daniel Funeriu.
Reprezentantii universitatii baimarene nu mai pot da inapoi, pentru ca actul care vizeaza fuziunea este autentificat deja de catre un notar din Cluj. Procedura a fost incheiata mult mai repede decat se anuntase. Initial s-a spus ca incheierea contractului e prevazuta pentru primele zile din acest an, insa in decembrie, oficialii celor doua institutii de invatamant s-au grabit sa incheie afacerea.
„Contractul a fost semnat joi, 29 decembrie, in fata unui notar din Cluj-Napoca. Acum urmeaza ca ministrul sa isi dea avizul privind fuziunea, iar dupa aceea vor fi puse la punct toate detaliile. Anul acesta va fi unul de tranzitie, insa, incepand din toamna, vom fi parte a Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca si ne vom numi Centru Universitar Nord Baia Mare”, a explicat pentru eMaramures rectorul baimarean, Dan Calin Peter.
Potrivit acestuia, transformarea in centru de invatamant superior se va face odata cu luna octobrie. Rectorul a subliniat faptul ca taxele de scolarizare nu se vor modifica in toamna acestui an si ca, in contractul semnat cu clujenii, este stipulat ca facultatile din Baia Mare sa isi poata reglementa singure taxele, fara ca acestea sa fie uniformizate cu cele practicate de Universitatea Tehnica Cluj-Napoca.
Universitatea de Nord a sarbatorit pe final de 2011 o jumatate de secol de invatamant superior in Baia Mare. Cu acel moment festiv, la care au fost invitati rectori si oficiali din intreaga tara, s-a pus insa punct autonomiei universitare locale.
Sursa: Gabriela Kuhajda