La acest moment, la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor figurează ca aflându-se în curs de execuţie 22 de obiective de investiţii, transmite instituţia.
„Obiectivele de investiţii aflate în curs de execuţie presupun, pe lângă realizarea unor noi spaţii de detenţie, şi amenajarea şi realizarea unor spaţii pentru desfăşurarea, în condiţii corespunzătoare şi decente, a activităţilor curente ale personalului din unităţile penitenciare în cauză”, precizează ANP.
Potrivit sursei citate, „aceste spaţii sunt necesare personalului din domeniile – Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar, Reintegrare Socială, Economico – Administrativ, atât pentru desfăşurarea activităţilor cu caracter administrativ (de birou), cât şi pentru desfăşurarea activităţilor directe cu persoanele private de libertate (Penitenciar Deva – Spaţii detenţie – prin care se creează 70 de locuri noi de detenţie, Penitenciar Gherla – Împrejmuire unitate, Penitenciar Giurgiu – R 113 – prin care se creează 200 de locuri noi de detenţie, Penitenciar Găeşti – Transformare ateliere în spaţii detenţie – prin care se creează 96 de locuri noi de detenţie, Penitenciar Focşani – Modernizare sală vizite, post trafo, post control nr. 2, socio – cultural şi depozit muniţie)”.
Finalizarea unui obiectiv de investiţii presupune efectuarea şi admiterea, în condiţiile legii, a recepţiei la terminarea lucrărilor, componentă a sistemului calităţii şi proces complex prin care se certifică capacitatea de funcţionare a respectivului obiectiv, în vederea desfăşurării activităţilor conform destinaţiei acestuia, explică Administraţia.