Modificarile intervenite in Codul muncii si care au intrat recent in vigoare ii privesc atat pe patroni, cat si pe subordonatii lor. Marcel Canta, inspector-sef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Maramures, a precizat ca noua legislatie le impune administratorilor de firme sa aleaga intre statutul de angajat ori sef. ”Administratorii societatilor comerciale, a SRL-urilor si SA-urilor nu mai pot figura ca si angajati ai societatilor unde lucreaza”, a spus inspectorul.
Potrivit declaratiei oficialului ITM, din cele 9.700 de societati cu capital privat inregistrate in judet, 50% ar putea avea probleme in ce priveste suspendarea contractului de munca a administratorului. ”Tendinta care se observa acum este renuntarea la functia de administrator in favoarea celui de salariat”, a completat Marcel Canta
Alte prevederi noi ii obliga pe patronii care au peste 20 de angajati sa ii informeze si consilieze cu regularitate in ce priveste drepturile si obligatiile la locul de munca, pentru ca altfel se pot trezi cu amenzi usturatoare. Marcel Canta a aratat ca noile reglementari nu i se par prea aspre.
Anul acesta cele mai multe amenzi au fost date pentru neincheierea contractelor de munca si nedepunera la termen a dovezii platilor salariale, dovada ca de multe ori patronul nu respecta drepturile subordonatilor sai si legile sunt binevenite.
Sursa: Anamaria Stoia