Pentru foarte multe persoane, concediul perfect înseamnă plimbări lungi, mese gustoase și vizite la atracții naturale și turistice. Orașele antice reprezintă, în acest sens, destinațiile ideale, mai ales pentru iubitorii de arhitectură, de artă și de tot ce înseamnă frumos. Avem și noi în țara noastră mai multe orașe antice care continuă să impresioneze prin capodoperele arhitecturale și care ne încântă atât pe noi, cât și pe turiștii internaționali. Bucureștiul încă este micul nostru Paris, Clujul este un oraș apreciat pentru cât de modern și inovativ este, Iașul rămâne în continuare orașul celor șapte coline, cu maiestuosul Palat Cultural și cu universitățile sale de renume, iar Brașovul și Sibiul sunt orașele de suflet ale multor români.
Dacă un concediu perfect înseamnă vizite cât mai lungi în orașele antice pentru a admira pe îndelete minunile lor arhitecturale, iată în rândurile care urmează cum vă puteți planifica un concediu care să fie axat pe astfel de vizite, dar și care sunt cele mai populare orașe antice din întreaga lume:
Orașele antice – mai sunt destinații de interes?
Chiar și cel mai scurt concediu poate dobândi mai multă profunzime, vizitând măcar câteva dintre obiectivele turistice culturale, cum ar fi o galerie de artă, un palat, un lăcaș de cult sau un edificiu religios. Interacțiunea cu rămășițele istoriei și câteva informații despre civilizațiile antice contribuie nespus la un concediu mai bogat. Majoritatea turiștilor însetați de artă, cultură și arhitectură sunt încercați de un sentiment magic atunci când rătăcesc printre ruinele enigmatice ale imperiilor antice sau când colindă străzile vechi și agitate ale orașelor antice. Cu serviciile puse la dispoziție de eSky, este mai ușor ca oricând să vă planificați un concediu lipsit de stres și caracterizat în schimb de plimbări lungi și fermecătoare, cu vizite la capodopere arhitecturale sau la alte obiective istorice ori religioase. Puteți opta pentru bilete avion Cluj către orice destinație de interes, având siguranța unui concediu de vis.
Cum vă puteți planifica un concediu lipsit de stres?
Cu eSky aveți la dispoziție un motor de căutare rapid și flexibil, multiple opțiuni de călătorie alternative și chiar mai atractive, precum și posibilitatea de rezervare într-un singur loc chiar dacă zborurile implică companii aeriene diferite. Puteți achiziționa bilete avion Iași cu o anumită companie aeriană, după care să optați pentru alt serviciu de zbor. În plus, calendarul intuitiv permite alegerea celor mai accesibile opțiuni de zbor. Totodată, sunteți invitați să explorați cele mai atrăgătoare unități de cazare din întreaga lume, inclusiv hoteluri, apartamente, hosteluri, pensiuni, cabane, hanuri sau vile.
În funcție de specificul vacanței, puteți alege destinații exotice, destinații culturale sau doar un city break. După rezervarea pachetului de călătorie, aveți acces imediat la toate informațiile despre călătoria rezervată, inclusiv la detaliile asigurării și la unitățile medicale. Cu eSky vă puteți planifica orice călătorie din confortul propriei case, beneficiind de protecție împotriva pierderii banilor în cazul în care veți dori să anulați călătoria.
Ce orașe antice sunt cele mai populare în prezent?
Dacă ar fi să alcătuim un top cu 5 cele mai populare orașe antice din întreaga lume, atunci am menționa orașul antic din Parcul Național Mesa Verde din Colorado, care prezintă în continuare peste 600 de locuințe din stânci, situri religioase și curți pe stânci, urmat apoi de Teotihuacan, Mexico cu faimoasele sale piramide care au fost finalizate în jurul anului 300 d. Chr. Nu trebuie să uităm nici de Machu Picchu, Peru, un oraș incaș din secolul al XV-lea, care numără peste 100 de acri și care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Acestea sunt orașe foarte bine de vizitat în timpul verii, dar puteți opta și pentru locuri care merită vizitate iarna. India, de exemplu, poate fi vizitată oricând, iar dacă vă planificați un concediu în India, atunci vizitați numaidecât Varanasi, considerat unul dintre cele șapte orașe sacre ale hinduismului, numit adesea și oraș al Domnului Shiva. În cele din urmă, trebuie menționat orașul Pompei, Italia. Îngropat în cenușa vulcanică de la erupția muntelui Vezuvius din anul 79 d. Chr, Pompei continuă să ofere informații valoroase despre viața antică italiană.