Duminică, 13 ianuarie, Dumitrița Coroian, în vârsta de 18 ani a fost găsită moartă în casa ei din Lăschia.
Decesul ar fi survenit din cauza unei intoxicații cu dioxid de carbon provenit de la o sobă defectă.
„O cunosc pe Dumitrița de când era mică, a crescută fără tată, mama ei stă în Târgu Lăpuș și ea locuiește singură de o vreme. Se descurca, a terminat liceul și lucra la un catering pentru diverse evenimente. În ultima vreme se plângea de dureri de cap. Poate soba avea scăpări de dioxid de carbon de mai mult timp și ea nu și-a dat seama. Avea două surori, una dintre ele stabilită în Londra. În orice caz, este mare durere.” – a declarat pentru eMM o vecină a Dumitriței.
Înmormântarea Dumitriţei va avea loc miercuri, 16 ianuarie, la ora 12.00, în satul Lăschia.