Vezi VIDEO
Masuri stricte la adapostul de animale din Baia Mare, unde, pana la jumatatea lunii viitoare, a fost declarata carantina. Astfel, pana in 14 decembrie, niciun baimarean nu va mai putea trece pragul unitatii, toate patrupedele aflate in aceasta perioada in adapost fiind strict supravegheate si vaccinate antirabic. Masura a fost luata dupa ce, in cursul acestei luni, reprezentantii Directiei Sanitar-Veterinare (DSV) Maramures au depistat o pisica cu rabie in municipiu.
Pentru a preveni imbolnavirea cu rabie a animalelor de pe raza municipiului Baia Mare, reprezentantii DSV Maramures au aplicat un set special de masuri. Toti cainii fara stapan din oras sunt ridicati si dusi la adapost pentru vaccinare.
“Sunt masuri de restrictie. Aceste masuri se refera si la adpostul de caini comunitari din Baia Mare, in sensul ca personalul care gestioneaza cainii fara stapan strang toate carnivorele fara stapan din municipiul Baia Mare si de langa groapa de gunoi. Acestea sunt tinute sub observatie 14 zile, sa nu fie agresive si suspecte de rabie”, a declarat, pentru eMaramures.ro, consilierul superior din cadrul DSV Maramures, Tiberiu Muzsai.
Planul de masuri pentru combaterea rabiei prevede nu doar stricta supraveghere a animalelor, ci si interzicerea accesului persoanelor din exterior in incinta adapostului de pe strada Izlazului din Baia Mare, pana in 14 decembrie, cand carantina va fi ridicata.
“Dupa aceasta perioada, se deparaziteaza, se vaccineaza antirabic si se cauta stapani pentru ca animalele sa fie adoptate”, a mai explicat Muzsai.
Ultimul focar de rabie a fost inregistrat in judet in urma cu doua luni, in Baia Sprie, au aratat responsabilii DSV Maramures.
CITESTE SI:
- ACTUALIZARE 2 – FOCAR – RABIE – Baimareanca de pe strada Granicerilor, muscata de o pisica turbata (VIDEO)
- VULPI – RABIE – In Maramures, incepe o noua actiune de distribuire a momelilor contra rabiei la vulpi
Sursa: Anca Popescu