Prof. dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti, a declarat sâmbătă, în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”, că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să se implice în mod direct în gestionarea situaţiei provocate de epidemia de Covid-19 prin convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) și că, în aceste momente, se lucrează la un vaccin anti-Covid-19.
„E momentul ca preşedintele României să se implice în mod direct şi să convoace CSAT, astfel încât decizia să fie la cel mai înalt nivel cu putinţă. Este momentul ca Preşedinţia să se implice direct în această problemă şi atunci toate lucrurile vor merge cum trebuie, altfel fiecare face cum vrea. Nu mai avem timp de vorbe în momentul de faţă. Nu mai avem timp”, a declarat profesorul Streinu Cercel.
El a adăugat că după două luni viața ar putea reveni la normal dacă cetăţenii şi autorităţile vor lua măsuri pentru a opri răspândirea virusului. Streinu Cercel propune ca în această perioadă cetăţenii să fie scutiţi de plata datoriilor către stat.