Născută și crescută în Republica Moldova, Adriana Rusu a îmbrățișat cultura și tradițiile românești odată ce s-a mutat în Iași, iar mai apoi București, loc în care a început și carieră ei muzicală.
Dar pentru noul ei videoclip “Du-mă”, Adriana Rusu s-a întors la adevăratele origini, în natură, mai precis la frumusețile oferite de Munții Rodnei din Borșa.
Adriana Rusu spune despre lansare că: “E mai mult decât un nou single. “Du-mă” este pentru mine o cale de eliberare, de reconectare, sound-ul și videoclipul te ajută să ieși din tornada vieții zilnice şi te reorientează către tine, către inima ta. S-a muncit mult la “Du-mă”, iar pentru asta vreau să mulțumesc întregii echipe din București, Borșa și Chișinău”.
Produsă de @bravomirica (Narcotic Creation) & Alexandru Pelin (Epiq Records), fiecare sunet din piesă este asociat cu sunetele scoase de natură și de viețuitoarele ei, iar artistul Valentin Boghean a reușit prin instrumentele de suflat tradiționale să redea ciripitul păsărilor, șuieratul vântului și susurul apei.
Cu un scenariu scris de Codrin Roibu și cu o echipă de ghizi turistici și salvamontiști din Borșa, Adriana Rusu a luat la cutreierat pădurile și cascadele din zona Munților Rodnei, iar locurile exacte în care a fost filmat clipul sunt Lacul Iezer, Pădurea Iza Izvor și Cascada din Munții Rodnei, descoperită de către ghizi chiar cu ocazia acestor filmări.
Îmbrăcată într-o rochie Loulou, Adriana Rusu s-a transformat în zâna pădurilor, care, veșnic îndrăgostită de natură și de piesajele oferite de către zona Maramureșului, recomandă vizitarea orașului Borșa, una dintre cele mai lungi localități din România.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult