La Biroul electoral de circumscriptie nr. 1 din municipiul Baia Mare, s-a depus in 20 aprilie prima candidatura oficiala pentru alegerile locale din 10 iunie 2012. Primarul Catalin Chereches s-a prezentat la ora 13.00, pentru a-si depune documentele necesare, fiind primul din Baia Mare, dar si din judetul Maramures, care si-a oficializat candidatura.
Fara istoricele alaiuri si fara fast, edilul baimarean a facut acest pas considerand ca este vorba de un moment simbolic.
Momentul depunerii candidaturii a coincis cu ziua in care crestinii praznuiesc Izvorul Tamaduirii, mare sarbatoare inchinata Maicii Domnului. Catalin Chereches este sustinut de catre Uniunea Social Liberala, formata din PSD, PNL si PC, in timp ce si alte formatiuni politice, organizatii neguvernamentale si sindicale si-au exprimat deja dorinta de a-l sprijini la alegerile locale din luna iunie. Pana la aceasta ora, la Biroul electoral de circumscriptie nr. 1 din orasul nostru, nu au fost depuse alte candidaturi.
Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare:
„Acest pas este unul care genereaza emotie si cum este si normal, sunt emotionat in acest moment. Ceea ce mi-am asumat, ceea ce fac eu in calitate de primar, am luat-o foarte in serios si este o chestiune ce tine de o optiune personala pentru orasul in care m-am nascut, pentru orasul in care traiesc. Munca aceasta este una serioasa, pe termen lung, si am considerat ca este normal sa nu vin cu alai dupa mine la depunerea candidaturii, pnetru normalitatea momentului, dar si deoarece avem multa treaba si nu avem timp de pierdut cu festivisme. Eu am o viziune pentru Baia Mare si imi doresc ca aceasta viziune sa atinga, sa miste si sa iin inspire pe toti baimarenii care pun suflet pentru orasul nostru. Munca de primar al municipiului Baia Mare nu este o chestiune care tine strict de persoana. Vom veni si vom propune baimarenilor o echipa care, alaturi de mine, va munci pentru Baia Mare, alaturi de toti baimarenii care pulseaza si simt pentru acest oras. Sa fie intr-un ceas bun si sa facem treaba buna in continuare.”
Sursa: Advertorial