PNL, PC si PSD il vor pe Catalin Chereches primar al municipiului Baia Mare. Fiind cel mai bine clasat candidat in toate sondajele pe care partidele politice le-au realizat in ultima perioada, Uniunea Social – Liberala a luat decizia oficiala, ieri, in cadrul unei sedinte de coordonare a Aliantei care a avut loc la Bucuresti. Decizia de sustinere a lui Catalin Chereches a fost luata in prezenta liderilor celor trei formatiuni, Victor Ponta (PSD), Crin Antonescu (PNL) si Daniel Constantin (PC). Pe langa USL, si-a anuntat sustinerea pentru candidatura lui Catalin Chereches si UDMR, prin vocea lui Istvan Ludescher, presedintele organizatiei Baia Mare.
Catalin Chereches: „Ma aflu in postura unei candidaturi pentru a deveni primarul cetatenilor orasului meu. Am primit si am acceptat sprijinul politic al Uniunii Social -Liberale, cu mandat de candidatura propus de Partidul National Liberal.
Ma onoreaza sprijinul partidelor politice care activeaza in Baia Mare, PSD-istii si PNL-istii locului sunt mai intai cetatenii orasului si apoi luptatori in zona doctrinelor politice si in cadrul partidelor.
Consider ca un primar real este implicat in comunitate si prin parghiile politice pe care le are la dispozitie atata vreme cat poate influenta pozitiv viata cetatenilor. Ma simt onorat ca au avut incredere in mine, in proiectele mele si mai important, ca sunt dispusi sa le sustina. Daca lupti pentru comunitatea ta ti se alatura armele doctrinelor politice si oamenii politici carora le pasa cum se traieste in orasul lor.
Sustinerea venita de la liderii politici Victor Ponta si Crin Antonescu, ma determinat sa ma bucur ca apelurile mele au avut ecou inspre clasa politica. Sunt pregatit ca in spatiul comunitar baimarean sa colaborez cu toti cei care doresc sa lupte pentru orasul nostru”.
Istvan Ludescher, presedinte UDMR Baia Mare: „Am declarat de mai multe ori ca pe baza relatiilor bune de colaborare pe care le-am avut cu PNL, dar si cu PSD, vom sustine candidatul comun al USL. Daca acest candidat s-a hotarat a fi Catalin Chereches, atunci vom indemna electoratul UDMR sa voteze candidatul USL. Repet, UDMR renunta in a promova un candidat propriu, sustinand candidatul comun al PNL, PC si PSD”.
„Pronosticul meu este: Catalin Chereches va castiga din primul tur” – Crin Antonescu
Crin Antonescu, presedinte PNL: „Catalin Chereches este sustinut de intreaga Uniune. Este candidatul Uniunii Social – Liberale la alegerile pentru Primaria Baia Mare, alegeri programate prin Hotarare de Guvern, pentru data de 8 mai. Pronosticul meu este: Catalin Chereches va castiga din primul tur”.
Victor Ponta, presedinte PSD: „Avand in vedere protocolul semnat intre PNL, PC si PSD, dar si faptul ca domnul Chereches este cel mai bine clasat candidat in toate sondajele realizate de partidele politice, s-a luat decizia sustinerii sale la alegerile locale partiale pentru functia de primar al municipiului Baia Mare. Catalin Chereches va beneficia de intreg sprijinul Uniunii Social Liberale la scrutinul din 8 mai”.
Sursa: Advertorial