Vezi VIDEO
Zeci de persoane au luat parte astazi, 17 iunie, la conferinta anuala a oamenilor de afaceri de etnie maghiara din Maramures. Evenimentul a fost organizat de Asociatia Intreprinzatorilor Maghiari din Maramures (AIMM) si a avut pe ordinea de zi mai multe seminarii, sustinute cu scopul de a le prezenta intreprinzatorilor din judet informatii importante de care au nevoie pentru a-si dezvolta cu succes afacerile.
Cum sa reusesti sa accesezi fonduri europene sau cum sa ajungi sa ai o firma cu sute de angajati, au fost doar cateva dintre aspectele discutate in cadrul conferintei intreprinzatorilor maghiari din Maramures. Evenimentul isi propune sa ii ajute pe cei care au o afacere, dar si pe cei care vor sa isi deschida una. Anual, atat membri ai asociatiei, cat si oameni de afaceri interesati de subiectele abordate participa la seminariile interactive.
„Este o conferinta care se tine in primul rand pentru membrii nostri, dar, ca si anul trecut, cand s-a tinut prima conferinta anuala a asociatiei noastre, si anul acesta avem si invitati si, desigur, poate participa oricine isi manifesta interesul pentru acest eveniment care este, de fapt, un eveniment profesional”, a precizat presedintele Asociatiei Intreprinzatorilor Maghiari din Maramures, Iosif Komlosi.
Si anul acesta, zeci de oameni de afaceri au raspuns invitatiei de a participa la conferinta organizata de Asociatia Intreprinzatorilor Maghiari din Maramures. Pe langa informatiile primite de la cei care au sustinut seminariile, participantii au avut ocazia sa invete unii de la ceilalti secretele unei afaceri de succes.
„Primul lector care este de la Satu Mare va aborda problemele proiectelor europene, cum se acceseaza aceste proiecte si care sunt riscurile nereusitelor. Este vorba de perioada 2007 – 2013. Dupa aceea, un coleg de-al nostru, membru al asociatiei, va prezenta o afacere de succes, pornind de la propria experienta, o firma pe care o administreaza cu succes deosebit de ani de zile si care este o firma binecunoscuta in judetul Maramures”, a mai aratat Iosif Komlosi.
In cadrul conferintei, au fost abordate si cateva notiuni de marketing, dar si o serie de schimbari aparute in domeniul fiscal. La finalul prezentarilor, participantii au fost invitati la discutii libere, pentru a afla informatii suplimentare despre subiectele abordate in cadrul conferintei.
Sursa: Adela Georgescu