Liga Studenţilor “Pintea Viteazul” (LSPV) desfăşoară până în 30 iunie o campanie de informare a studenţilor Centrului Universitar Nord din Baia Mare cu privire la drepturile şi obligaţiile acestora în perioada sesiunii de examene.
“Ideea unei altfel de campanii a venit din partea membrilor LSPV care au considerat necesară realizarea unei activităţi originale şi captivante pentru a face cunoscute drepturile şi obligaţiile studenţilor.
Campania se concretizează prin scrierea drepturilor şi obligaţiilor pe tricouri şi purtarea acestora de către membri prin cele trei facultăţi şi în timpul examenelor. Această activitate vine în completarea campaniei video realizată pe mediul online”, anunţă LSPV. La această campanie de informare participă 26 de voluntari. Pe lângă aceştia, au fost şi unii profesori impresionaţi de ideea voluntarilor astfel campania se bazează şi pe ajutorul cadrelor didactice care au împrumutat tricouri cu drepturile şi obligaţiile studenţilor în perioada de sesiune.