La ofiţeri, sunt 7 locuri la arma CĂI FERATE, specialitatea militară EXPLOATĂRI FEROVIARE – Școala de Aplicație pentru Logistică, Chitila. Perioada recrutare: 28.01 – 03.04.2019.
Criterii de recrutare:
a. Candidații care sunt maiștri militari sau subofițeri în activitate:
– cel mult 35 de ani împliniți la data acordării gradului de ofițer; să fie absolvenți ai învățământului universitar cu diplomă de licență în domeniile inginerie mecanică/ ingineria transporturilor/inginerie civilă și cu specializarea vehicule pentru transportul feroviar/ ingineria sistemelor de circulație feroviară/căi ferate, drumuri și poduri SAU să fie confirmați/să-și fi desfășurat activitatea ca maiștri
militari/subofițeri cel puțin 3 ani în arma CĂI FERATE și să fie absolvenți ai învățământului universitar cu diplomă de licență indiferent de profil;
– cel puțin 3 ani vechime în serviciu, ca maistru militar/subofițer, până la data începerii cursului de formare; – calificativul ”Foarte bun” în ultimii 3 ani;
b. Candidații civili:
– cel mult 40 de ani împliniţi in anul 2019;
– absolvenți ai învățământului universitar cu diplomă de licență în domeniile inginerie mecanică/ingineria transporturilor/ inginerie civilă și cu specializarea vehicule pentru transportul feroviar/ ingineria sistemelor de circulație feroviară/căi ferate, drumuri și poduri.
La subofiţeri sunt 30 locuri la arma RACHETE și ARTILERIE ANTIAERIANĂ – Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri ”Traian Vuia”, Boboc, județul Buzău. Perioada recrutare: 28.01 – 08.02.2019.
Criterii de recrutare:
a. Candidații Soldați-gradați profesioniști: cel mult 45 de ani împliniți la data acordării gradului;
absolvenți ai învățământului postliceal în domeniile mecanic, electric, transporturi, informatică, electronică și automatizări; cel puțin 3 ani vechime în serviciu până la data începerii cursului de formare; confirmare în arma rachete și artilerie antiaeriană;
calificativul ”Foarte bun” în ultimul an;
b. Candidații civili: cel mult 40 de ani împliniţi în anul 2019;
absolvenți ai învățământului postliceal în domeniile mecanic, electric, transporturi, informatică, electronică și automatizări.