Persoanele fizice se pot înscrie în noua sesiune a Programului „Casa Verde Fotovoltaice” începând din data de 19 mai, prin intermediul aplicaţiei informatice pusă la dispoziție de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Administrația Fondului de Mediu (AFM) oferă o subvenție de 20.000 de lei românilor care vor să-și monteze sisteme fotovoltaice. Cei care vor să obțină această finanțare trebuie să se înscrie pe platforma AFM și să aștepte apoi ca cererea lor să fie analiză de reprezentanții statului.
Când se fac înscrierile
Înscrierea persoanelor fizice în programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, după cum e numit oficial, se va putea face începând din 19 mai (ora 10:00) și până în 26 iunie 2023 (ora 23:59), în funcție de regiunea de domiciliu.
Astfel, fiecare regiune are alocate trei zile pentru înscriere. Astfel, înscrierile în programul Casa Verde Fotovoltaice se vor putea face astfel:
19, 22 și 23 mai 2023: București și Ilfov;
24 – 26 mai 2023: Regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu;
29 – 31 mai 2023: Regiunea Nord-Est – judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui;
6 – 8 iunie 2023: Regiunea Nord-Vest – judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş;
9, 12 și 13 iunie 2023: Regiunea Sud-Est – judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea;
14 – 16 iunie 2023: Regiunea Sud-Muntenia – judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman;
19 – 21 iunie 2023: Regiunea Sud-Vest – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea;
22, 23 și 26 iunie 2023: Regiunea Vest – judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş.
Pașii pe care trebuie să-i urmeze cei interesați să obțină această finanțare sunt următorii:
-adresa din buletin a persoanei care aplică trebuie să fie aceeași cu cea a imobilului unde se va monta sistemul fotovoltaic;
-să obțină de la primărie un extras de Carte Funciară, prin care să demonstreze situația juridică a imobilului unde vor fi montate panourile;
să aibă o adresă de email activă, pentru a putea primi o serie de răspunsuri din partea AFM și a transmite online documente suplimentare, dacă va fi cazul;
-să obțină de la ANAF un Certificat Fiscal, prin care să demonstreze că nu are datorii la bugetul de stat;
-când se deschide sesiunea de înscriere, să depună online cerere de finanțare și să încarce pe platforma AFM documente solicitate;
-după ce solicitarea a fost aprobată de AFM, beneficiarul trebuie să aleagă un furnizor din lista celor aprobați de AFM, cu care să încheie un contract de instalare a sistemului fotovoltaic;
-furnizorul va avea apoi la dispoziție 12 luni de la data semnării contractului pentru a instala sistemul fotovoltaic.
Așadar, este obligatoriu ca persoana care solicită finanțarea de la stat să fie proprietar sau coproprietar al locuinței unde va fi montat sistemul fotovoltaic, să aibă domiciliul din buletin la această adresă și să nu înregistreze datorii la stat.