Un agent de poliție în vârstă de doar 24 de ani a fost găsit, joi, de colegii săi, împușcat într-o cameră a sediului Poliției Baraolt, județul Covasna. În ciuda faptului că era în viață când a fost descoperit, tânărul a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital.
Poliția Covasna a anunțat că polițistul în vârstă de 24 de ani, din cadrul Poliției Orașului Baraolt a fost găsit de către colegi într-o cameră din sediul poliției, cu o plagă împușcată la nivelul capului.
„La momentul în care a fost găsit polițistul prezenta semne vitale. La fața locului a fost solicitat imediat un echipaj medical, care după intervenție, l-a transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, au transmis reprezentanții Poliției Covasna.
00:00
La scurt timp, polițistul a murit la spital.
În prezent se fac cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Polițistul lucra în cadrul I.P.J. Covasna din anul 2019, fiind absolvent al unei școli de agenți de poliție.
Din primele verificări, este vorba despre sinucidere, scrie Mediafax.