Un agent de poliţie din cadrul Instituţiei Prefectului Prahova – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Prahova a sesizat la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Prahova faptul că o persoană în vârstă de 46 ani, candidată la susţinerea probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere, i-a remis suma de 350 euro în scopul de a o promova la proba practică. Totul s-a întâmplat vineri, 14 septembrie, în timp ce femeia se pregătea pentru examen.
În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, iar sub coordonarea procurorului de caz ofiţerii DGA au efectuat cercetări în urma cărora s-a reţinut că, în aceeaşi zi, în jurul orei 12:30, în timp ce se afla în autoturismul de şcoală pentru susţinerea probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere, femeia i-a înmânat agentului examinator dosarul de candidat în care introdusese în prealabil un plic de utilităţi în care se afla suma de 350 de euro.
Când agentul examinator a descoperit suma de bani i-a solicitat acesteia să explice prezenţa banilor în dosarul de examinare, moment în care persoana în cauză a recunoscut iniţial că a remis suma de bani pentru promovarea probei practice, după care a justificat gestul prin faptul că a uitat banii în dosar.
Faţă de inculpată, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, cercetările fiind continuate cu persoana în stare de libertate.