Marea problema a primarilor consta in faptul ca cel putin una dintre conditiile impuse de UE nu o vor putea duce la indeplinire pana in octombrie. Ei spun ca nu au cum sa identifice toate parcelele agricole din localitatile pe care le conduc. Inginerii agricoli sunt la mare cautare
„N-am terminat cu Legea 274, cea a retrocedarilor. Cum sa identificam parcelele pe care le au oamenii si sa facem registrele de fermieri? Inginerii agricoli ne parasesc. Pleaca unde li se dau salarii mai bune si nu putem angaja pe nimeni in locul lor. Nici nu avem cu cine sa terminam retrocedarile, daramite sa ne apucam de parcele si parcelute”, vociferau primarii in fata subrefectului si a reprezentantilor Agentiei Judetene pentru Plati.
Nemultumirea lor este motivata. La nivelul judetului sunt foarte putini specialisti in agricultura angrenati in realizarea registrelor de fermieri. Numarul lor abia trece de 100, iar volumul de munca este imens. Se estimeaza ca vor avea de identificat si de inscris in documente aproape un milion de parcele, plus vreo 50.000 de ferme cu proprietari diferiti.
Peste 11.000 de parcele trebuie identificate in fiecare zi
Un calcul scurt arata ca, daca ar munci zi de zi, din iunie si pana la inceputul lui octombrie cand trebuie finalizata misiunea, reprezentantii Agentiei Judetene pentru Plati si primarii maramureseni ar trebui sa identifice si sa inscrie in registre peste 11.000 de parcele in fiecare zi. Adica fiecare specialist s-ar ocupa zilnic de circa 100 de cazuri. Problema e ca oamenii nu se pot apuca de treaba pana nu primesc din Bucuresti ortofotoplanurile judetului – adica hartile intocmite pe baza unor imagini luate de la inaltime.
„Am fost anuntati ca ortofotoplanurile vor intarzia, dar asta inseamna ca in momentul in care sosesc in judet, noi sa fim pregatiti de treaba. Procesul e dificil, dar nu e irealizabil. Noi nu trebuie sa identificam proprietarii acum, ci pe cei care utilizeaza terenurile, pentru ca altfel Uniunea Europeana nu le va da oamenilor subventii. Institutia pe care o conduc asta face, da subventii”, a explicat directorul Agentiei Judetene de Plati, Mihai Urs.
Subprefectul Gheorghe Achim s-a aratat si el destul de optimist. „Bazele primare, informatiile privind parcelele exista deja, trebuie doar actualizate si ordonate.” Subprefectul a aratat ca ii va tine sub monitorizare atat pe directorii de la agricultura, cat si pe primari si va intocmi un raport de lucru astfel incat campania „anti-stegulete rosii” sa se termine bine in Maramures.
Sursa: Larisa Tivadar
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult