În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02.00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa, au fost sesizați de un bărbat de 40 de ani din Arieșu de Câmp cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni fizice și i-a fost distrus şi autoturismul.
La fața locului, polițiștii au identificat apelantul care a relatat faptul că a consumat băuturi alcoolice, iar după mai multe discuţii în contradictoriu cu un bărbat de 47 de ani din aceeași localitate s-a urcat la volanul autoturismului personal pe care l-a condus pe D.C. Arieşu de Câmp, cu intenţia de a se deplasa către domiciliu.
Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul de 47 de ani, l-a agresat fizic pe bărbatul de 40 de ani și i-a lovit autoturismul provocându-i distrugeri.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul Medical de Permanență Fărcaşa pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale și efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere, lovire sau alte violenţe și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult