Un maramuresean a ajuns in spital dupa ce nepotul sau i-a tras cativa pumni in cap, nervos ca s-a impotrivit sa ii dea 2.200 de euro. Incidentul a avut loc la finalul saptamanii trecute, intr-un birt din Rozavlea.
Vineri, 13 ianuarie, Sectia 2 de Politie Rurala Bogdan Voda a fost chemata sa intervina in local pentru a aplana scandalul izbucnit intre un nepot si unchiul acestuia. La fata locului, politistii i-au gasit pe Grigore C., de 34 ani, din Rozavlea, si unchiul acestuia, Anton M., de 54 ani, din aceeasi localitate. Dupa ce au baut un paharel, cei doi s-au luat la harta din cauza banilor. Mai precis, Grigore a luat suma de 2.200 euro de pe masa la care statea cu unchiul sau.
Banii ii apartineau lui Anton M., iar nepotul se pare ca tanjea la ei. Ca sa ii ia, Grigore C. chiar si-a lovit unchiul, care a avut nevoie de ingrijiri medicale dupa bataia administrata. In cauza continua cercetarile pentru stabilirea starii de fapt, deocamdata sub aspectul savarsirii infractiunilor de furt si lovire sau alte violente.
Sursa: I.O.