Cei trei bărbaţi care l-au agresat pe activistul civic Robert Niţu au fost reţinuţi din nou duminică seara pe bază de ordonanţă, iar procurorii cer arestarea preventivă. Corpul de Control al ministrului de Interne va merge luni în control la IPJ Buzău.
Cei trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 44 de ani din Săpoca şi Cernăteşti au fost reţinuţi de poliţişti din nou, în urma presiunii opiniei publice, după ce autorităţile i-au lăsat în libertate sâmbătă seara.
Acum, oamenii legii au deschis dosar penal pentru lovire şi distrugere, iar procurorii vor cere arestarea preventivă.
”Ca urmare a probatoriului administrat, cei trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Buzău, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se arată într-un comunicat al IPJ Buzău.
Corpul de Control al ministrului de Interne va merge luni în control la IPJ Buzău
„Având în vedere evenimentul din județul Buzău, de ieri, 12 iunie, Centrul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele: Conducerea Poliției Române a dispus efectuarea de verificări, cu privire la modul de intervenție, prin specialiștii Direcției Control Intern-I.G.P.R., pentru a se stabili dacă polițiștii din Buzău au acționat conform prevederilor legale în vigoare”, se arată în comunicatul emis.
Reamintim că, activistul buzoian Nițu Robert Gabriel a fost bătut de față cu polițiștii cărora le-a cerut ajutorul. Agresorii l-au urmărit în trafic, i-au spart geamul mașinii și s-au năpustit asupra lui în timp ce forțele de ordine se aflau la câțiva metri distanță.
Potrivit presei locale, conflictul a izbucnit după ce Nițu Robert a încercat să prezinte publicului și autorităților comercializarea ilegală a puilor vii.
În prima parte a conflictului, agresorii au încercat să îl scoată pe activist din mașină, dar acesta a blocat ușile. Prin urmare, indivizii au rupt oglinda și au spart luneta autoturismului. Agresorii au continuat să îl urmărească și după ce a reușit să pornească mașina și să fugă.
Dupa ce am vazut tot ce ne-a prezentat dl. Nitu (respect lui), m-am hotarat sa parasesc Romania…nu se poate asa ceva…de cate ori am avut si eu nevoie de interventia Politiei si nu au venit sau nu si-au facut treaba…si din pacate, noi ii platim!