Vezi VIDEO
Lucrarile agricole de toamna sunt ingreunate de seceta pedologica accentuata din aceasta vara. In plus, specialistii in agricultura estimeaza ca, inevitabil, vor creste costurile cu campania de toamna in care vor fi implicati proprietarii de terenuri agricole din judet.
Dupa finalizarea campaniei de recoltare a cerealelor, agricultorii se pregatesc pentru insamantarile de toamna. Numai ca, in lipsa ploilor, aprovizionarea cu apa a solului a fost una deficitara, pe fondul unui regim termic mai ridicat al aerului decat in mod obisnuit. In aceste conditii, campania de toamna va fi ingreunata si va implica, din partea fermierilor, cheltuieli mai insemnate decat in anii precedenti.
„In aceasta perioada s-a incheiat campania de recoltare a cerealelor, urmand ca acum sa se elibereze terenul acolo unde e cazul si sa se inceapa araturile pentru infiintarea culturilor de toamna, respectiv insamantarea cerealelor de toamna. Aceasta activitate de arat este foarte greoaie, deoarece terenul este uscat, mecanizarea isi spune cuvantul in acest moment si la cei care detin utilaje agricole pot sa faca aceste lucrari, care detin si un teren pretabil pentru aratura, respectiv are putina umiditate si are un utilaj care sa poata produca ogor va putea sa insamanteze in toamna, lucru dificil si cu costuri mai mari. Eu scontez cel putin un sfert, 30-40% va fi mai mare costul”, a spus directorul executiv al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Maramures, Virgil Tantas.
Oficialii din Agricultura au mai aratat ca seceta pedologica se resimte in judet de mai multi ani, insa acum pare sa fi atins apogeul. „Este o seceta pedologica la nivelul judetului nostru. Seceta pedologica persista de ani de zile si in aceasta vara s-a accentuat, ceea ce duce la aceasta intarire a solului si la lucrari greoaie de efectuat.
Conform unui raport al Administratiei Nationale de Meteorologie, astazi, 21 august, continutul de umiditate in stratul de sol inregistra valori scazute si deosebit de scazute, seceta pedologica fiind puternica in mai multe judete, printre care se numara si Maramuresul.
Sursa: Camelia Tocaci