Vezi VIDEO
De la jumatatea lunii martie, fermierii vor putea sa depuna cererile la APIA pentru platile directe pe suprafetele de teren agricol din acest an. Solicitantii care au beneficiat de sprijin total mai mare de 5.000 de euro vor trebui sa faca din acest an dovada ca sunt fermieri activi. Cea mai simpla modalitate este aceea de a se inregistra sub o forma juridica. Cei care insa nu doresc aceasta forma de organizare vor prezinta o serie de documente justificative pentru a putea beneficia de subventii.
Sprijinul financiar va fi acordat doar fermierilor activi, persoane fizice sau juridice care pot dovedi dreptul legal de a utiliza exploatatia si care desfasoara in cadrul exploatatiei lor o activitate agricola. Potrivit Ministerului Agriculturii, prin activitate agricola se intelege: cultivarea terenului si cresterea animalelor dar si mentinerea suprafetei agricole in conditii adecvate pentru pasunat sau cultivare.
Persoanele care au beneficiat de subventii mai mici de 5.000 de euro sunt considerate automat fermieri activi indiferent de modul in care este organizata din punct de vedere juridic exploatatia pe care o conduc.
Situatia se schimba in cazul persoanelor care au beneficiat de subventii peste 5.000 de euro. Acestia trebuie sa fie inregistrati la Oficiul pentru Registrul Comertului ca persoana fizica autorizata sau intreprindere familiala pe baza OG 44/2008, iar in activitatea lor de baza trebuie sa apara si o activitate agricola.
„La solicitarea fermierilor, in special a crescatorilor de ovine, care nu vor trece pe PFA cel putin, ei vor trebui sa prezinte la APIA o serie de dovezi verificabile prin care sa dovedeasca ca desfasoara aceasta activitate agricola. In plus, trebuie sa probeze ca si-au depus declaratii de impunere pe activitatile si pe veniturile din aceste activitati la administratiile fiscale. Aceste dovezi verificabile trebuie sa le depuna pentru anii anteriori pentru care ei si-au respectat asemenea obligatii referitoare la activitatea agricola, inregistrarea veniturilor si plata impozitelor si taxelor prevazute de lege”, dupa cum a explicat Florin Urs, director APIA Maramures.
In cazul beneficiarilor care, in anul anterior de plata, au primit plati directe ce depasesc 5.000 euro si se regasesc pe lista excluderilor de la plata, acestia pot deveni fermieri activi daca dovedesc ca activitatea agricola desfasurata in exploatatia lor reprezinta principala activitate. „Cea mai simpla metoda de a dovedi ca esti fermier activ daca incasezi plati directe in cuantum de peste 5.000 de euro ar fi sa te inscrii ca PFA si aceasta este oarecum o treaba mai statuata, mai serioasa. Daca te ocupi de agricultura si inregistrezi subventii peste 5.000 de euro, inseamna ca activitatea ta este una semnificativa si este bine sa ai un autocontrol al tau, o contabilitate simpla, si sa dai si posibilitatea sa fii controlat de catre institutiile abilitate de a controla modul in care respecti conditiile pe care ti le-ai asumat”, a adaugat Florin Urs.
Introducerea notiunii de fermier activ vine si cu o lista neagra a institutiilor care nu mai pot primi subventii. Astfel aeroporturile, societatea CFR, Regia Autonoma a Padurilor, societatile de constructii sau administratiile publice locale nu pot primi subventii pentru terenurile pe care le au in proprietate. Autoritatile locale pot inchiria insa pajistile permanente catre persoane fizice sau catre organizatii ale agricultorilor pentru a putea beneficia de subventiile acordate.
Sursa: Sonia Rajnita