Productia de grau obtinuta in 2013, de 7,296 milioane de tone, este cea mai mare din ultimii opt ani, a declarat, azi, 9 august, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin, intr-o conferinta de presa. „Cifrele pe care le avem ne arata ca in acest an avem cea mai mare productie de grau si secara din ultimii opt ani, respectiv 7,296 milioane de tone pe o suprafata de 2,63 milioane hectare. De asemenea, productia obtinuta este cea de-a doua productie ca marime din ultimii 43 de ani. Avem in acest an o productie record la cultura graului”, a spus Constantin.
In ceea ce priveste productia de orz si orzoaica, potrivit sefului MADR, desi au fost suprafete mai mici, s-a obtinut cel mai mare randament din ultimii 23 de ani, respectiv 3,2 tone la hectar ceea ce inseamna o cantitate de 1,511 milioane tone.
„La ovaz este a doua cantitate din punct de vedere al randamentului din ultimii 43 de ani, cu 1,96 tone la hectar, iar campioana, tot din punct de vedere al randamentului este in acest an cultura de rapita, unde avem cea mai mare productie din ultimii 38 de ani”, a subliniat Daniel Constantin.
Sursa: Agerpres