Ludovic Orban și Florin Cîțu și-au arătat prima oară talentul cînd au decis, la finele anului trecut, în plină criză bugetară, să restituie banii fraților Micula, după o decizia unei prime instanțe, cînd nu există român sau firmă din România care să plătească după o decizie nedefinitivă a unei instanțe, astfel contribuind direct la deficitul pe care de doi ani îl demascau. Klaus Iohannis a arătat cine e, persistînd, în condiții de dramatică subfinanțare a cheltuielilor publice, să forțeze doar măsuri electorale, care ar fi împins la anticipate, a alegerilor în două tururi la primari dar într-un tur la președinția consiliului județean, liber la traseism electoral și la vot pe zile întregi în diaspora, după care a numit toți procurorii dinainte selectați de noul regim, fără aviz CSM, dar cu binecuvîntarea SRI, plagiatori sau nu. Cine crede că acestea erau măsuri în interesul poporului să bage de seamă că Daniel Morar de la CCR, care l-a băgat pe Adrian Năstase în închisoare când era la DNA, eu, care am pregătit situația în care acest lucru a fost posibil și Ursula van der Leyen, care a fost consultată oficial, am spus clar că aceste măsuri nu erau în interesul democrației, ci un caz tipic în care cine e la guvernare își aranjează alagerile.
Dar, peste toate, șefii liberali s-au discreditat punîndu-l pe Florin Cîțu să transfere banii de sănătate, mai puțini ca niciodată, la CNAS, ca de acolo să poată ajunge la amici din sectorul privat, ale căror datorii îi preocupau mai mult pe liderii noștri decît datoria publică și care nu puteau fi acoperite, ce să vezi, decît de la buget.
Astăzi se vede, mai clar ca niciodată, de ce se înșelau și Arafat avea dreptate.
La un sistem dramatic subfinanțat nu poți să îți permiți să faci egalitate în spitalul public și cel privat. Nu poți duce spitalele la faliment treptat, ca pe firme, prin metode de piață, iar dacă un spital e subperformant, decide să îl închizi, plănuiește o alternativă, și gata. Asta se cheamă planificare. Într-o țară care are bani destui de sănătate (deși care o fi aceea?) îți poți permite să planifici banii de asigurare publică pentru furnizori publici și privați. Dar într-un sistem care de abia poate acoperi necesarul și unde planificarea e la pământ, trebuie să ai un sistem centralizat care să poată răspunde unor urgențe precum cea de azi. În Germania se discută în acest moment eliminarea asigurărilor private și căutarea unor formule cît mai egalitare.
Două dintre mizeriile PDL-PNL-Iohannis din ultimii ani se întorc contra lor înfiorător: încercarea de a face parte sectorului privat din banii asigurării publice de sănătate, tentativă din 2012, și lumpendiaspora, marea masă de oameni cu slabă calificare și educație, fără asigurări de sănătate și fără acte de rezidență în țarile unde lucrează ocazional, care dă năvală acasă din zone contaminate, încalcă frecvent regulile de carantină și vor ajuta la răspîndirea infecției. Nu mai sunt doar o masă de trolli pe internet sau de votanți în orb la alegeri, ci o masă de pacienți zero care revin să îi bîntuie pe cei care i-au folosit cu cinism, fără a le îndrepta cu nimic situația.
Dar nu doar pe ei, nu? Toată lumea plătește decontul sau îl va plăti în curînd.
Ce ar fi rațional de făcut?
Un guvern integral tehnocratic, făcut din oameni ca Arafat, Cepoi, Dăianu, Dumitru, Chirițoiu, oameni care să organizeze pe cît se poate nenorocirea care urmează, să amîne măririle de pensii și alocații pentru timpuri normale, sperînd că asemenea timpuri vor veni vreodată, iar Parlamentul să amîne localele până la legislative și nu invers. Dar niciun partid nu are ce căuta la guvernare în acest interval, decît prin specialiști care să administreze urgența și să organizeze alegeri, altfel ar da mereu vina pe alții și și-ar întinde capcane. Nu ne trebuie reforme, de nimeni aprobate, fără studii de impact, făcute pe genunchi și nu ne trebuie oameni care să facă ce a făcut Cioloș, adică să guverneze temporar ca să facă după aceea un partid. Cine conduce în acest moment nu trebuie să aibă campanii electorale și considerații electorale în situații de forță majoră. Și așa e greu să faci guverne tehnocratice într-o țară în care pozițiile publice sunt așa de politizate ca la noi, că omoară rezerva de cadre birocratice, iar tehnocrații, cînd ridică un pic capul, sunt forțați, cum a făcut Dragnea cu Teodorovici, Voinea și Pricopie, să se înscrie în partid.
Dacă domnii Iohannis și Ciolacu s-au înțeles o dată, se pot înțelege și de data asta. Asta trebuie să producă, nu un guvern de uniune națională în care fiecare partid va încerca să iasă în față și să dea vina pe alții, și nu un guvern minoritar, liberal sau de orice fel.
Dar, la cît egoism iresponsabil am văzut în ultimii ani, o să ne numărăm morții pînă să ne numărăm tehnocrații capabili și liderii altruiști care pot să îi numească.
– Servicii de creare site web
