Un milion de dolari – atât a anunțat președintele american Donald Trump că este dispus să ofere, în nume personal, ca donație pentru victimele inundațiilor provocate de furtuna Harvey.
„Promite cu mândrie să ofere personal un milion de dolari persoanelor din Texas şi din Louisiana”, (numele celor două state americane, victime ale furtunii – nr. red.), a spus purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Sanders.
Casa Albă va cere Congresului fonduri de urgență în scopul ajutării celor afectați de acest hazard. Ajutorul inițial se ridică la aprox. 6 miliarde de dolari, relatează Associated Press.
Bilanțul furtunii Harvey se ridică la 39 de persoane decedate, peste 87.000 de case avariate, dintre care 7.000 complet distruse. Aproximativ 780.000 de texani au primit ordin de evacuare, iar alți aproape 100.000 și-au părăsit casele din inițiativă proprie.
Sursa: aici.