Ajutorul consta in 5 tone de motorina necesara executarii unor lucrari urgente – excavari, decolmatari si degajari pe paraul Garla, care ameninta blocarea vaii si inundarea unui numar insemnat de case ale populatiei.
Motorina va fi scoasa din rezervele de stat, iar reintregirea stocului cu cantitatea acordata se va face in anul 2008, prin finantarea asigurata din bugetul aprobat Administratiei Nationale a Rezervelor de Stat, dupa cum au precizat oficialii guvernului.
Transportul motorinei la Borsa se va efectua in regim de urgenta, cu mijloace ale unor societati comerciale angajate de Administratia Nationala a Rezervelor de Stat, iar cheltuielile vor fi decontate tot din bugetul aceleiasi institutii.
Guvernul a precizat ca distribuirea motorinei se va face de catre Prefectura Maramures. ”Schimbarea, sub orice forma, a destinatiei acestui produs acordat ca ajutor umanitar, din rezervele de stat, este interzisa si atrage, dupa caz, raspunderea civila, administrativa, disciplinara sau penala”, a avertizat insa guvernul intr-o informare transmisa presei.
Sursa: Ioana Osan