Bilanţul în urma incendiului de la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş a ajuns la zece victime, ultimele două anunțate marți.
Ministerul Sănătății a anunțat marţi încă un deces în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București în timpul incendiului din 29 ianuarie.
Este vorba despre un pacient în vârstă de 80 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Universitar de Urgență din București. Pacientul a fost diagnosticat cu o forma severă SARS Cov-2, prezenta multiple comorbidități și se afla internat în secția de Terapie Intensivă a unității medicale, intubat.
Ancheta medico-legala va stabili cauzele decesului, se spune în informarea transmisă de Ministerul Sănătăţii.
Tot marți dimineață a fost anunțat decesul celei de a noua victime, o pacientă în vârstă de 70 de ani, transferată după incendiu la Spitalul de Urgență Dimitrie Gerota.
Încă un mort în urma incendiului de la Matei Balș! Bilanțul ajunsese, luni, la 8 decese
Încă un pacient din salonul afectat de incendiul de la Institutul Matei Balş a murit, luni, la trei zile de la tragedie. Pacientul, bolnav de COVID-19, fusese transferat după incendiu la un alt spital, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 87 de ani, infectat cu SARS-CoV-2, internat în corpul în care a avut loc incendiul vineri dimineață.
Anchetatorii continuă să adune informații, probe și documente care urmează a fi analizate cu privire la cauza incendiului.