Precipitatiile din ultima perioada si cresterea temperaturilor au contribuit la topirea stratului de zapada, fapt ce a determinat cresterea debitului raului Somes. Viitura a atins cota de 248 cm, in 22 februarie, si a determinat reactivarea erodarii malului drept al raului Somes, din zona localitatii Chelinta. Situatia este critica, iar o noua viitura ar putea afecta drumul judetean 108 E, singura cale de acces in sat pentru locuitorii din Chelinta.
Prefectul Sandu Pocol a dispus deplasarea la fata locului a unei comisii formate din reprezentanti ai Sistemului de Gospodarire a Apelor, Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, Institutiei Prefectului si Consiliului Local Ulmeni.
„Apele cu debite mari antrenate de viitura au erodat malul drept al raului Somes, pe o suprafata de aproximativ inca 100 de metri. Drumul Judetean 108 E nu este inca afectat, insa mai sunt doar 80 de centimetri de mal care pot ceda oricand la o noua viitura. Situatia este alarmanta pentru ca, in cazul distrugerii drumului judetean, localitatea Chelinta poate ramane izolata. Este vorba despre aproximativ 1200 de persoane pentru care drumul judetean este singura cale de acces in sat”, a spus prefectul Maramuresului, Sandu Pocol.
Autoritatile au dispus masuri de semnalizare a eroziunii malului drept si de plantare de „martori” pentru monitorizarea fenomenului. De asemenea, in zona vor fi montate si indicatoare de avertizare si de restrictie a vitezei autovehiculelor, in scopul prevenirii producerii unor situatii de urgenta. Situatia este monitorizata permanent de catre dispeceratele Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta si Sistemului de Gospodarire a Apelor.
Conform comunicatului remis redactiei eMaramures.ro, reprezentanti ai institutiei prefectului si Consiliului Judetean Maramures vor intreprinde demersurile, la nivel central, pentru obtinerea resurselor financiare necesare in vederea efectuarii lucrarilor de punere in siguranta a drumului judetean.
Sursa: eMM.ro