Miercuri seara, un pădurar de 37 de ani din Maramureș, a fost găsit împușcat într-o râpă din localitatea Rogoz.
La locul în care victima a fost găsită, a intervenit un echipaj SAJ din Târgu Lăpuș. Victima avea un picior rupt şi mai multe plăgi împuşcate.
„Am fost sesizaţi cu privire la un caz de persoană găsită decedată prin împuşcare. Este vorba despre un organ silvic găsit mort. Procurorul de caz se deplasează la faţa locului. Incidentul a avut loc într-o zonă montană situată între Rogoz şi Băiuţ. Din primele informaţii, a fost vorba despre o armă de vânătoare. Cauza a fost înregistrată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor”, a declarat Bogdan Gabor, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.
George Mihăilescu, directorul RNP Romsilva a transmis un mesaj de condoleanţe, imediat după incident. „Din păcate aveam o seară tristă! La Direcţia Silvică Maramureş, Ocolul Silvic Strâmbu Băiuţ, în această seară hoţii de lemne au omorât cu violenţă pe pădurarul P.L. Violenţa fost extremă, astfel că nu o pot descrie! Sunt la Maramureş, în drum spre râpa unde l-au aruncat! Riscurile la care sunt supuşi silvicultorii au legătură cu violenţă semănată în societate! Noi facem lucruri bune: plantăm, creştem şi îngrijim pădurea, care este cel mai mare dar hărăzit omului pe pământ de Dumnezeu! Ce au cu noi? Dumnezeul să-l ierte şi să-l odihnească in ceruri!”, a scris acesta pe pagina sa personală de socializare.
Anchetatorii cercetează acum circumstanţele în care a fost ucis bărbatul. „În această seară, într-o pădure dintre localităţile Rogoz şi Lapuşul Românesc, a fost găsit decedat un bărbat în vârstă de 37 de ani. S-a constituit echipă complexă de cercetare care desfăşoară activităţi pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a decedat bărbatul”, a declarat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.
Pădurarul era tatăl a trei copii şi este cel de-al patrulea om care este ucis la datorie în pădurile din România, în ultimele luni.
Dumnezeu sa-l ierte, iar dl Director sa-i ajute bunul Dumnezeu sa aprobe carburant padurarilor, SA INTAREASCA dreptul la uz arma; decesul ca fapt consumat, alaturi de altele confirma o lipsa…oricum implicarea individuala a gestionarului devine letala in paza padurilor, omorul e savarsit, prevenirea acestor fapte cine o promoveaza ? O sa crestem numarul de padurari in zonele de risc; cred ca da… pana atunci, condoleante familiei acestui EROU care singur s-a decis sa cunoasca hotii, sa apere onoarea Ocolului Silvic, sa ne arate lipsurile…
DUMNEZEU SA TE IERTE !
Doamne ferește la ce s-a ajuns și legislație care să le permită pădurarilor să se apere cu arma din dotare nu există. Oare câți oameni mai trebuie să moară până când cineva va face ceva? (Dumnezeu să-l odihnească)