Peste 200 de litri de alcool au fost confiscati de politistii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Maramures, care au desfasurat o actiune de control in cursul zilei de ieri, 17 iunie, in timpul careia a fost prins un barbat din Buciumi care transporta ilegal alcool.
Barbatul, Radu B. din Buciumi, a fost oprit in localitatea Mesteacan in timp ce transporta cu un autovehicul cantitatea de 210,5 l tuica. El nu a putut prezenta politistilor documente de provenienta pentru marfa transportata motiv pentru care a fost sanctionat contraventional. Alcoolul in valoare de 2.100 lei a fost ridicat in vederea confiscarii.
Tot in cursul zilei de ieri, politistii din Sacel l-au identificat in trafic pe Ioan T., de 53 de ani, din Viseu de Sus. El transporta cu autoturismul 17,5 l alcool fara sa aiba documente justificative de provenienta. Conducatorul auto a fost sanctionat contraventional, iar marfa in valoare de 600 lei a fost ridicata in vederea confiscarii.
Sursa: Ioana Osan