Acciza pentru palinca va fi eliminata, incepand din 2015, potrivit unui proiect de lege care urmeaza sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2015, dar Romania trebuie sa se pregateasca si de o batalie juridica cu Comisia Europeana pe aceasta tema, a declarat, duminica, premierul Victor Ponta, in cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune.
„Exista o tara vecina Romaniei care a avut o problema cu Comisia Europeana, dar a pierdut procesul. Noi am gasit o solutie si deja s-a introdus, e la Camera Deputatilor, o solutie pe care noi o consideram compatibila cu legislatia europeana, prin care se scoate acciza la palinca”, a precizat Ponta.
Primul ministru a subliniat ca proiectul de lege ar putea fi adoptat luni in Camera Deputatilor si, daca va fi promulgat de presedintele Romaniei, va intra in vigoare la 1 ianuarie 2015.
„Insa, este posibil Comisia Europeana sa ne ceara verificarea. Probabil vor avea grija vecinii nostri. Comisia ne-a transmis ca, daca facem ca Ungaria, nu este de acord, dar am gasit o alta solutie juridica. Cu siguranta va intra in vigoare la 1 ianuarie, dar tot cu siguranta vom avea o batalie juridica cu Comisia Europeana pe aceasta tema”, a completat Ponta.
Codul Fiscal prevede ca pentru tuica si rachiu din fructe, realizate in propria gospodarie si destinate consumului propriu, producatorii sa plateasca o acciza de 1.000 de euro la hectolitru de alcool pur.
Producatorii romani de palinca solicita modificarea Codului Fiscal, in sensul neaccizarii unei cantitati de 200 de litri de tarie pentru fiecare familie, pentru consum propriu.
Astfel, producatorii vor sa se excepteze de la plata accizelor: tuica, palinca, rachiurile din fructe, drojdia de vin, ginars si tescovina destinate consumului propriu al gospodariilor individuale, in limita unei cantitati echivalente de cel mult 100 de litri de produs pentru fiecare gospodarie individuala pe an cu concentratie alcoolica de 100% in volum, cantitatea reprezentand 200 litri de distilat din fructe la 50 grade.
O alta propunere este ca micile distilerii, care produc mai mult de 100 de litri de alcool sa plateasca o acciza de 10 ori mai mica.
Sursa: Agerpres