Un bărbat de 54 de ani, domiciliat în comuna Rona de Sus, care a condus în stare avansată de ebrietate, a provocat un acciden de circulaţie cu pagube materiale. Mai exact ieri, 08 septembrie, în timp ce conducea autoturismul pe raza localităţii Coștiui, bărbatul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune faţă-spate cu un autoturism parcat regulamentar în afara părţii carosabile. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită.
Poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la Spitalul Sighetu Marmaţiei pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.
Un alt dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului a fost întocmit de poliţişti sâmbătă seara.
În jurul orei 22.20 a fost oprit pentru verificări un autoturism condus pe D.N. 17C, pe raza localităţii Săcel. La volan a fost identificată o femeie de 34 ani, din localitate, iar în urma testării acesteia cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost condusă la Centrul Medical de Permanență Dragomirești, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cazuri se continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale.
•