Semnele electorale in vederea alegerilor din 21 august au fost stabilite deja de catre partidele si organizatiile politice, urmand ca la finele acestei saptamani sa fie formulate eventuale contestatii, care sa fie solutionate de catre Tribunalul Bucuresti. In calendarul prevazut de Guvern pentru derularea alegerilod din Colegiul 2 – Baia Mare Est se mai prevede ca pana in 29 iulie, adica pana saptamana viitoare, sa fie intocmite si comunicate catre primarii listele electorale permanente care sa poata fi consultate de catre alegatori si corectate.
Maramuresenii din cele noua zone vizate pentru alegeri – zona de est a municipiului Baia Mare, orasul Somcuta Mare, comunele Cernesti, Coas, Copalnic Manastur, Dumbravita, Remetea Chioarului, Grosi si Sacalaseni – vor avea dreptul sa atraga atentia autoritatilor in cazul in care apar omisiuni sau greseli in aceste liste, inclusiv daca apar persoane care nu mai sunt in viata.
Pana cel tarziu in 1 august, adica la cel mult 20 de zile inaintea alegerilor, partidele, aliantele politice si independentii trebuie sa isi depuna candidaturile la Biroul Electoral de Circumscriptie, care functioneaza in cadrul caldirii Palatului Administrativ.
Ulterior, vor fi stabilite si asigurate locurile pentru afisajul electoral si vor fi anuntate candidaturile care raman valabile, dupa solutionarea eventualelor contestatii.
Pana cel tarziu in 3 august vor trebui intocmite liste si cu persoanele care vor putea fi numite, conform legii, presedinti ai sectiilor de votare, urmand ca prefectul si presedintele Tribunalului Maramures sa ii desemneze pe cei care vor prelua aceste functii.
Campania electorala va incepe in data de 6 august, cu 15 zile inaintea votului, iar in 8 august se va stabili, prin tragere la sorti, ordinea candidatilor pe buletinele de vot.
Desemnarea presedintilor birourilor electorale din sectiile de votare, respectiv a loctiitorilor acestora, e programata pentru 13 august, zi cand va fi prezentata si macheta buletinului de vot.
In programul stabilit, distribuirea buletinelor de vot e prevazuta pentru ziua de 20 august, cand, la ora 7.00 dimineata va fi declarata inchisa si campania electorala.
Ora inceperii votului din 21 august este 7.00 iar urnele vor fi inchise la 21.00. Alegatorii din cele noua localitati maramuresene din Colegiul 2 isi vor putea exercita drepturile electorale doar in orasele si comunele in care sunt domiciliati.
Vom reveni cu detalii despre programul electoral si cerintele impuse. Ramaneti online.
Sursa: Larisa Cordea