Partidele de stanga din opozitie au obtinut ieri, 13 octmbrie, o larga victorie in alegerile regionale din Republica Ceha, transformand in capital furia publica fata de masurile de austeritate ale coalitiei de centru-dreapta a primului ministru Petr Necas, informeaza Associated Press.
Cu 99% din voturi numarate in timpul serii, opozitia social-democrata (CSSD) a castigat in noua din 13 regiuni in litigiu, in timp ce comunistii (KSCM) si-au sustinut victoria in doua, cel mai bun rezultat al lor de la prabusirea comunismului.
Social-democratii au castigat in toate cele 13 regiuni in scrutinul precedent din 2008.
Premierul Petr Necas a declarat ca slaba performanta a coalitiei sale conservatoare este rezultatul „reformelor impopulare, dar necesare”, respingand in acelasi timp apelurile stangii la demisia sa.
Alegeri senatoriale au avut loc concomitent pentru o treime din cele 81 de locuri ale camerei superioare a parlamentului, dar intrucat niciunul dintre candidati nu a atins pragul de 50% pentru a castiga, cei de pe primele locuri se vor confrunta intr-un al doilea tur saptamana viitoare.
Partidul ODS al lui Necas a obtinut o singura victorie in regiunea Pilsen (vest). Rata de participare s-a situat la aproximativ 30%.
Popularitatea guvernului de centru-dreapta a scazut recent la 17%. Zece ministri au fost constransi sa demisioneze dupa instalarea cabinetului Necas in iulie 2010.
Politica de austeritate a guvernului, ce vizeaza sa readuca deficitul public sub 3% din PIB in 2013, provoaca de asemenea tulburari sociale.
Sursa: Agerpres