Rezultatele oficiale finale ale Biroului Electoral Municipal (BEM) certifica faptul ca Sorin Apostu, candidatul PD-L, a castigat functia de primar cu 60,48% (49.234 de voturi). Pe locurile urmatoare s-au situat Marius Nicoara (PNL) – 24,78%, Teodor Pop Puscas (PSD) – 7,39% Gergely Balasz (PCM) – 3,53%.
Candidatul Partidului Verde, Laszlo Csaba, a obtinut 1,12%, iar ceilalti candidati au obtinut sub 1%: independentul Grigore Pop – 0,93 la suta, Calin Oancea (PNTCD) – 0,73 la suta, Gheorghe Oros (Partidul Alianta Socialista) – 0,55 la suta si Gheorghe Astilean (PNG-CD) – 0,47 la suta.
La alegerile locale din 1 iunie 2008, candidatul PD-L de atunci, actualul premier Emil Boc, a obtinut peste 76% din voturile exprimate, iar la alegerile parlamentare din noiembrie 2008, PD-L a castigat toate cele sase colegii uninominale din Cluj-Napoca, obtinand toate posturile de parlamentari din municipiu.
Participarea la vot in Cluj-Napoca a fost de 30,19%, fata de 41,39%, cat s-a inregistrat la alegerile locale din 1 iunie 2008.
Noul primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, s-a nascut in 8 februarie 1968, in Focsani, a absolvit Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Bucuresti (1993), iar intre 1994-1999 a urmat doctoratul la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Bucuresti, specializarea Tehnologia si Expertiza Alimentelor. De asemenea, este absolvent al Facultatii de comunicare si relatii publice „David Ogilvy” si are un masterat in comunicare si relatii publice la aceeasi unitate de invatamant.
Apostu a activat ca medic veterinar, a fost director adjunct al Directiei Sanitar-Veterinare Cluj, iar din 2007 este profesor universitar la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Cluj-Napoca.
In perioada 2004 – 2008 a fost director general in Primaria Cluj-Napoca, iar din 2008 a devenit viceprimar.
Sursa: Agerpres
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult