Formatiunea conservatoare a premierului Viktor Orban, Fidesz, a castigat alegerile europene din Ungaria, cu 51,5% din voturi, in timp ce partidul de extrema-dreapta Jobbik a iesit pe pozitia a doua, cu 14,6% din voturi, potrivit datelor oficiale, relateaza EFE, DPA si MTI.
Fidesz va avea astfel 12 din cele 21 de mandate in PE ale Ungariei, in timp ce Jobbik va dispune de 3 locuri. Marele perdant al alegerilor pentru PE este opozitia socialista, sprijinita de numai 10,9% dintre votanti (2 locuri), in scadere fata de procentul de 17,3% de la scrutinul din 2009, potrivit datelor Biroului Electoral National.
Rata de participare la vot a fost de 28,92%. Partidul conservator Fidesz obtinuse in 2009 56,3% din voturi, iar Jobbik — 14,7%.
„Am castigat, am castigat masiv”, a declarat Viktor Orban, intr-un discurs adresat sustinatorilor intr-un parc din centrul Budapestei, adaugand ca Fidesz a obtinut cel mai bun rezultat din grupul PPE.
Reprezentantii alesi ai Fidesz vor fi ‘trupele trimise la inaintare’, care pot proteja tara natala in strainatate, a spus Orban. El a mai declarat ca eurodeputatii formatiunii sale vor lucra in strainatate pentru a obtine respect pentru unguri si pentru a reprezenta interesele acestora, precum si pentru a face auzita la Bruxelles vocea ungurilor.
„Ungurii sunt uniti in a respinge extremele”, a adaugat el. „Ungurii construiesc o tara care are un mare viitor”, a mai afirmat Orban.
Sursa: Agerpres