Inspectoratul General al Politiei Romane va trimite in teritoriu, la inspectoratele judetene, 100 de ofiteri pentru a supraveghea desfasurarea procesului electoral din 10 iunie, iar la nivelul MAI vor exista centre special amenajate unde isi vor desfasura activitatea angajati ai Corpului de Control al Ministrului de Interne care vor prelua toate sesizarile referitoare la eventuale fraude electorale, a declarat seful Politiei Romane, chestorul Petre Toba, intr-un interviu acordat Agerpres.
Potrivit acestuia, la nivelul Ministerului Administratiei si Internelor au fost elaborate planul general de masuri in care au fost stabilite foarte clar misiunile si activitatile care trebuie desfasurate atat de Politia Romana, cat si de Jandarmeria Romana si de celelalte arme ale MAI, dar si un calendar al activitatilor pentru alegerile locale.
”In acest moment suntem cu toate activitatile in grafic, nu avem niciun fel de intarziere, iar ca masura suplimentara, la nivelul Inspectoratului General al Politiei Romane, au fost desemnati aproximativ 100 de ofiteri care vor merge in teritoriu pentru a pune in practica masurile impuse. Multi dintre acestia au functii de conducere in Politia Romana. Unii dintre ei deja isi desfasoara activitatea la inspectoratele de politie judetene, fiind deja trimisi, iar altii vor fi trimisi etapizat, pana in ziua votului, astfel incat la inspectoratele de politie vom avea detasati si cate trei ofiteri de la IGPR cu misiunea de a-i spijini pe colegii din teritoriu, de a monitoriza, de a urmari punerea in practica a tuturor masurilor prevazute in planul de masuri”, a spus Petre Toba.
El a precizat ca la nivelul Ministerului de Interne vor exista centre special amenajate unde isi vor desfasura activitatea angajati ai Corpului de Control al Ministrului care vor prelua toate sesizarile venite din teren referitoare la eventuale fraude electorale.
Sesizarile vor fi preluate prin intermediul unei aplicatii informatice care le va permite oamenilor legii sa vada cine a trimis solicitarea, cand a fost ea facuta, precum si timpul de interventie a politistilor.
„Am pus la punct, la nivelul Ministerului Administratiei si Internelor, o aplicatie informatica prin care inregistram orice fel de incident, orice fel de eveniment care are legatura cu procesul electoral. Este o aplicatie care ne da voie sa urmarim atat evenimentele respective, cat si modul de solutionare, timpul de interventie al politiei, o aplicatie in care, in momentul in care s-au introdus aceste date, nimeni nu mai poate interveni. In felul acesta avem certitudinea ca avem o situatie exacta a tuturor evenimentelor. (…) Exista Centrul Operational de Comanda al Ministerului care va avea o echipa care va monitoriza si va urmari modul in care se implementeaza si se solutioneaza fiecare incident. Oricine sesizeaza o frauda poate suna la 112″, a afirmat seful Politiei Romane, Petre Toba.
Sursa: Agerpres