Vezi VIDEO
Partidul Democrat Liberal se pregateste intens pentru alegerile prezidentiale ce vor avea loc anul viitor. Inca de pe acum, ei isi vor stabili viitorul candidat, iar pe lista se afla trei persoane: Catalin Predoiu, Gheorghe Falca si Simona Cret. Potrivit democrat liberalilor maramureseni, desemnarea candidatului se va face prin votul tuturor membrilor de partid, iar cei din Maramures sunt asteptati la urne in data de 31 octombrie.
La nivel national, PDL se afla in plin proces de stabilire a candidatului care va reprezenta formatiunea politica la alegerile pentru presedintie. Membrii din Maramures urmeaza sa isi exprime votul la finalul acestei luni.
„In consecinta, pe graficul pe care l-am primit de la Bucuresti, votarea propriu-zisa in Maramures va avea loc pe 31 octombrie, deci foarte aproape. Fiecare membru cu cotizatia la zi poate sa voteze candidatul pentru presedintia Romaniei“, a spus presedintele PDL Maramures, Mircea Man.
Desi Biroul Permanent National al PDL a sugerat filialei Maramures organizarea a cinci sectii de votare, acestia au pregatit cate una in Baia Mare, Farcasa, Targu Lapus, Sighetu Marmatiei, Somcuta Mare, Salistea de Sus si Viseu de Sus si se gandesc sa mai amplaseze una in Moisei sau Borsa. Pentru a vota, fiecare membru trebuie sa aiba asupra sa buletinul, carnetul de partid si cotizatia platita la zi.
Catalin Predoiu pare sa fie favoritul in aceasta cursa, insa presedintele PDL Maramures s-a ferit sa faca declaratii pe aceasta tema, pentru a nu influenta decizia celorlalti membri de partid. „Nu vreau sa dau un nume astazi, pot sa va spun ca sunt foarte sigur ce voi vota de-acum, pentru ca ii cunosc pe colegii nostri, mai putin pe doamna Cret, dar stiu si potentialul si implicarea in partid si ceea ce isi doresc sa faca, eu personal am toate datele“, a incheiat Man.
Alegeri prezidentiale vor avea loc in anul 2014. Anteriorul tur de scrutin a avut loc in randul membrilor PDL in data de 6 august 2009.
Sursa: Cosmin Carp