Vezi VIDEO
Guvernul trebuie sa stabileasca data alegerilor partiale pentru functia de deputat in Colegiul uninominal numarul 2 – Baia Mare dupa ce demisia lui Catalin Chereches a fost publicata in Monitorul Oficial. Campania electorala va avea loc cu 15 zile inainte de data stabilita pentru alegeri.
Camera Deputatilor a constatat, in sedinta publica din 30 mai, incetarea calitatii de deputat a lui Catalin Chereches si a declarat vacant locul de parlamentar in Circumscriptia Electorala Nr. 26 Maramures, Colegiul uninominal nr. 2. In aceste conditii, in cel mult trei luni trebuie stabilita data alegerilor pentru postul vacant.
Legea privind alegerile parlamentare din 2008 mentioneaza ca „in caz de deces sau demisie a unui senator sau deputat, pentru ocuparea mandatului vacantat se organizeaza alegeri partiale la nivelul colegiului uninominal in care a fost ales respectivul deputat sau senator. Alegerile se organizeaza doar daca nu ar urma sa aiba loc cu mai putin de 6 luni inainte de termenul stabilit pentru alegerile parlamentare”.
Alegerile partiale se desfasoara intr-un singur tur, cel mai bine clasat candidat urmand a fi declarat castigator.
Data la care urmeaza sa se desfasoare alegerile partiale in Colegiul uninominal nr. 2 urmeaza sa fie stabilita de catre Guvernul Romaniei. De asemenea, si programul calendaristic al desfasurarii scrutinului in acest colegiu, va fi aprobat prin hotararea Guvernului Romaniei. Propunerea cu privire la data in care sa se desfasoare alegerile va fi facuta de Autoritatea Electorala Permanenta.
Sursa: Camelia Tocaci